IMIGRATIE: SCHIMBARI MAJORE IN SELECTIA IMIGRANTILOR INDEPENDENTI!

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC şi CAPIC

Director al D&G Europe Consulting şi al DG Certified Immigration Consultants

Cand numărul de faţă era pe punctul de a fi trimis la tipografie, Departamentul Imigratiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) a anunţat aplicarea retroactivă (cu începere de la 28 februarie a.c.) a unui nou sistem de selecţie a muncitorilor calificaţi şi a profesioniştilor (aşa numita clasă a „skilled workers”). 

Măsura este menită potrivit anunţului oficial să introducă o flexibilitate sporită în selecţia imigranţilor din aceasta categorie şi să scurteze timpul de aşteptare.  In esenţă, însă,este vorba de renunţarea la două principii de bază care au guvernat până acum politica şi procedurile de imigraţie, şi anume: 1) toate dosarele depuse se finalizează în cele din urmă, fie prin acceptare, fie prin respingere şi 2) procesarea se face în ordinea depunerii dosarelor.

Potrivit noului sistem, ambasadele vor primi instrucţini (care se vor reexamina în fiecare an)  pe baza cărora vor decide: 1) dacă să reţină sau să restituie dosarul primit şi 2) în ce ordine să proceseze dosarele reţinute.

Instrucţiunile la care face referire anunţul CIC nu au fost încă date publicităţii, astfel ca nu vă putem încă informa la ce să se aştepte fiecare dintre cei ce au depus sau sunt pe punctul să depună dosare în categoria „skilled workers”.  Un lucru este însă clar încă de pe acum: acceptarea dosarelor şi ritmul lor de procesare vor fi în mare măsură determinate de modul de pregătire al acestora şi de capacitatea solicitanţilor de a scoate în evidenţă meritele propriului dosar, care-l fac susceptibil de a fi procesat cu prioritate prin raport cu celelalte.

Vom reveni cu detalii în numerele viitoare.

Totul despre cardul I-94

Cardul I-94, cunoscut şi sub numele de “I-94 Arrival/Departure Record”, este parte integrantă a formularului I-94 înmanat fiecărui cetăţean străin care intră pe teritoriul Statelor Unite ale Americii cu orice tip de viză[1]. Cardul I-94 evidenţiază data la care  cetăţeanul străin a intrat pe teritoriul american şi data când acesta trebuie să-l părăsească. O copie scanată a unui I-94 card este prezentată mai jos.

Cardul I-94 este de asemenea şi o dovadă elocventă că cetăţeanul străin a intrat pe teritoriul american în mod legal. Data care este amplasată pe card este cea care determină durata până la care aplicantul poate rămâne în Statele Unite ale Americii şi nu data de expirare amplasată pe viza obţinută la Consulatul sau Ambasada Americană amplasată în afara Statelor Unite.

SOSIREA LA POARTA DE INTRARE A STATELOR UNITE ALE AMERICII (asa-numita “Port of Entry” sau “POE”)

Cardul I-94 este creat de către oficialii americani din cadrul departamentului de Control Vamal şi Protecţie a Graniţelor (aşa-numitul «CBP») şi este parte din formularul pe care orice cetăţean străin trebuie să îl completeze când intră în Statele Unite ale Americii. Porţiunea prezentată mai sus este în general ataşată în paşaportul aplicantului la POE. 

Dacă cetăţeanul străin decide să rămână pe teritoriul american pentru o periodă mai lungă decât data înscrisă pe cardul I-94, el va trebui să depună, înainte de expirarea cardului I-94, o aplicaţie de extindere a vizei sale curente la Ministerul de Imigrare American (aşa-numitul «USCIS»).

PLECAREA DIN STATELE UNITE ALE AMERICII

Când cetăţeanul străin părăseşte teritoriul american, el trebuie sa înmaneze cardul I-94 personalului companiei aeriene sau oficialilor americani din cadrul CBP. Dacă cetăţeanul străin părăseşte Statele Unite ale Americii pentru o perioadă nu mai mare de 30 de zile, cu destinaţia Canada, Mexic sau insulele adiacente, exceptând Cuba, cetăţeanul străin va putea utiliza cardul I-94 la reîntoarcerea în Statele Unite ale Americii. De asemenea, dacă cetăţeanului străin i-a fost emis cardul I-94 pentru vizele tip A, G, H, F or J, de obicei, personalul companiei aeriene avertizează pe titularul cardului să îşi menţină cardul pentru reîntoarcerea in Statele Unite.

Dacă cetăţeanul străin nu înmanează cardul I-94, sau dacă oficialii americani din cadrul CBP or personalul companiei aeriene uita să înlăture cardul I-94 din paşaportul cetăţeanului străin, acesta trebuie să trimită cardul la urmatoarea adresă: ACS-CBP SBU, 1084 South Laurel Road in London, KY 40744, USA. Alături de cardul I-94, cetăţeanul străin va trebui sa includă documente care dovedesc faptul că a părăsit Statele Unite ale Americii la data expirării cardului : ticketele de îmbarcare folosite la plecarea din Statele Unite; fotocopiile ştampilelor de intrare şi iesire din Statele Unite din paşaport or fotocopiile stampilei de intrare în altă ţară după ce a părăsit Statele Unite; copii după tranzacţiile bancare făcute în altă ţară după ce el a părăsit Statele Unite ; chitanţe de credit card pentru cumpăraturi făcute în afara Statelor Unite (pentru  motive de securitate, numărul de credit card poate fi şters de pe chitanţă); şi o scrisoare explicand ceea ce s-a întâmplat cu cardul I-94.

Cetăţeanul străin nu trebuie sa trimită cardul I-94 prin poştă la Consulatul sau Ambasada Americii sau la orice alt oficiu CBP din Statele Unite, sau la orice altă adresă decât cea menţionată mai sus. Când cardul şi documentele doveditoare sunt trimise la adresa mai sus-menţionată, oficialii americani vor menţiona acesta în dosarul cetăţeanului străin, evitând viitoare inconvenienţe pentru acesta.   

Netrimiterea cardului şi documentelor doveditoare la adresa din London, USA poate crea probleme serioase cetăţeanului străin care doreşte reîntoarcerea în Statele Unite, incluzând chiar  refuzul de a-l primi în ţară pentru violarea statutului anterior acordat.

Dacă cetăţeanul străin doreşte să îşi prelungească şederea în Statele Unite sau să treacă de la un statut la altul, cetăţeanul străin va trebui sa trimită cardul I-94, împreună cu aplicaţia necesară la unul din centrele teritoriale din America (asa-numitele «USCIS Service Centers»).

PROBLEME COMUNE :

Pierderea/Distrugerea Cardului I-94

Dacă cardul I-94 a fost pierdut, distrus sau furat, cetăţeanul străin trebuie să aplice pentru un nou card la unul din cele patru USCIS Service Centres amplasate in Nebraska, California, Vermont şi Texas folosind aplicaţia aşa-numită  «Application for Replacement/Initial Nonimmigrant Arrival – Departure (Forma I-102)». Odată cu această formă, cetăţeanul străin va trebui să submită urmatoarele documente: copie după cardul I-94, copie după paşaport (foaia de identitate este suficientă) şi copie după ştampila din paşaport aplicată de ofiterul CBP când a intrat in Statele Unite. Dacă cetăţeanul străin nu poate submite nici o dovadă a intrării sale legale in Statele Unite, el va trebui sa explice cum a pierdut cardul I-94 şi să-şi dovedească identitatea. Taxa de procesare a acestei aplicaţii este US$320 şi se plăteşte prin cheque sau money order la Departamentul de Homeland Security.

Date Introduse Incorect pe Cardul I-94

USCIS nu poate corecta datele introduse incorect pe cardul I-94 la aeroport sau la altă POE in Statele Unite. In aceste cazuri, cetăţeanul străin va trebui să ceară corectarea cardului direct la aeroport sau la POE in Statele Unite.

Dacă cardul I-94 a fost eliberat de USCIS şi conţine informaţii incorecte, cetăţeanul străin va trebui să submită aplicaţia I-102 la oficiul local din Statele Unite, corespunzător locaţiei cetăţeanului străin. Taxa de procesare nu trebuie plătită dacă eroarea a fost făcută de către USCIS. Dacă eroarea este rezultatul informaţiilor incorect prezentate de cetăţeanul străin sau ca urmare a nedezvăluirii informaţiilor corecte, taxa de procesare de US$320 trebuie plătită.

IMIGRATIE: BILANT 2007 SI PERSPECTIVE

Anul ce tocmai s-a încheiat a marcat reorientarea politicii de imigraţie a Canadei de la o selecţie bazată prioritar pe calităţile candidatului, la una orientată spre satisfacerea cerinţelor de pe piaţa muncii din Canada, acordându-se o importanţă sporită solicitărilor venite din partea angajatorilor.  Această tendinţă, care se va accentua în continuare, s-a materializat într-o serie de măsuri dintre care amintim:

·          Prelungirea duratei de validitate a permiselor temporare de muncă de la 12 la 24 de luni, concomitent cu introducerea posibilităţii de a depune cererea angajatorului pentru „labour market opinion” în acelaţi timp cu dosarul pentru permis de muncă al angajatului.

·          Lansarea listelor de „ocupaţii sub presiune” ale diferitelor provincii canadiene, pentru care se prevede o procedură simplificată şi rapidă de eliberare a permiselor de muncă, inclusiv scutirea de obligaţia împovărătoare de a dovedi eforturile angajatorului pentru recrutarea de muncitori cu statut de rezident permanent sau cetăţean canadian.  Aceste liste se pot consulta la http://www.hrsdc.gc.ca/en/workplaceskills/foreign_workers/occunderpres.shtml. Pentru provincia Ontario aceste ocupaţii acoperă un diapazon larg de profesii, începând cu manageri şi specialişti din domeniul financiar şi administrativ, continuând cu ingineri mecanici şi constructori, arhitecţi, biologi, medici specialişti, farmacişti, asistenţi sanitari, laboranţi etc. şi încheind cu mecanici de automobil.

·          Instituţionalizarea unor forme variate de echivalare a studiilor şi experienţei profesionale dobândite de noii imigranţi în afara Canadei, inclusiv prin deschiderea (pe lângă cele 360 deja existente în Canada) a unor centre de evaluare (denumite „Foreign Credentials Referral Offices” (FCRO) în chiar ţările de unde provin majoritatea imigranţilor economici.  In luna noiembrie a.c. un asemenea centru a fost inaugurat la New Delhi, adăugându-se celorlalte deja existente în India, precum şi în China şi Filipine.  Pe 18 decembrie 2007 s-a anunţat alocarea a peste 500 de mii de dolari pentru înfiinţarea la Londra, Dublin, Dubai şi Qatar a unor asemenea centre specializate în evaluarea personalului medical destinat provinciei Alberta.  

·          O tendinţă la fel de pronunţată în politica de imigraţie a Canadei o reprezintă deplasarea centrului de greutate a procesului de selecţie a imigranţilor economici de la nivelul autorităţilor federale la cel al provinciilor în care imigranţii urmează să se stabilească.  Cea mai spectaculoasă realizare în această direcţie o constituie programul pilot de nominalizare a viitorilor imigranţi inaugurat de provincia Ontario (Ontario PilotProvincial Nominee Program,  pe scurt PNP) despre care am scris la vremea respectivă.  La 6 luni de la lansare, programul funcţionează la capacitate maximă, asigurând procesarea rapidă a cererilor depuse de angajatori pentru o lista variată de ocupaţii, astfel că nominalizarea candidaţilor se finalizează în circa o lună, după care urmează eliberarea în regim prioritar a vizelor de rezident permanent de către ambasadele din ţările unde locuiesc cei nominalizaţi.  Pentru a asigura ocuparea rapidă a locului de muncă oferit de angajator, Ministerul Cetăţeniei şi Imigraţiei din Ontario ia legătura cu ambasadele respective, cerându-le să elibereze în prealabil permise temporare de muncă, urmând ca vizele de rezident permanent să fie trimise ulterior în Canada, de regulă prin reprezentantul legal al candidatului.  Si toate acestea fără să fie nevoie de teste de limbă, de puncte pentru studii, de fonduri transferabile etc. 

·          Ca urmare a deplasării centrului de greutate al imigraţiei spre provincii, guvernul federal a sporit fondurile alocate acestor provincii pentru sprijinirea instalării şi integrării noilor veniţi.  Pe 17 decembrie a.c., ministrul Cetăţeniei şi Imigraţiei, d-na Diane Finley a anunţat alocarea suplimentară a 121,6 milioane de dolari în acest scop (pentru următorii 3 ani), care se adaugă la cele peste 1.3 miliarde dolari prevăzuţi pentru următorii 5 ani.  In aceste sume nu sunt incluşi banii repartizaţi prin tratate speciale provinciilor Quebec şi Ontario, în baza cărora aceasta din urmă primeşte peste 920 milioane,

Anul 2007, primul în care România s-a prezentat lumii ca proaspăt membru al Uniunii Europene, a marcat, pe ansamblu, o scădere moderată a numărului de dosare de emigrare depuse de compatrioţii noştri, dar nu a însemnat nici pe departe diminuarea interesului, mai ales al celor tineri, pentru emigrarea în Canada.  Dimpotrivă, ultimele luni au marcat o creştere a numarului de dosare depuse direct la Ambasada din Bucureşti, mai ales după ce masa candidaţilor potenţiali a început să realizeze că ceva s-a schimbat în ritmul de procesare a dosarelor federale („pe partea engleză” cum le denumeşte folclorul local).  Intr-adevăr, începând din primăvara acestui an, Ambasada din Bucureşti şi-a „curăţat” inventarul acumulat de-a lungul ultimilor 5 ani (ca urmare a intrării în vigoare, în 2002, a legislaţiei federale actuale) şi procesează acum dosarele într-un ritm mult mai rapid decât cele de pe „partea franceză”.  Practic, dosare depuse la începutul acestei toamne se află deja în faza finală, ceeace reduce timpul de procesare (cu condiţia ca dosarul să fie bine şi prompt pregătit) la maximum 6 luni! Avantajul major al sistemului federal îl constituie eliminarea interviului în peste 90% din dosare, deoarece funcţionarul de imigraţie federal (spre deosebire de cel din Quebec) nu are a se pronunţa asupra cunoştinţelor lingvistice ale candidatului, iar restul de factori îi poate aprecia pe baza documentaţiei de la dosar.  De menţionat că scurtarea timpului de procesare a dosarelor federale se manifestă nu numai în materie de imigraţie economică, ci şi cu privire la celelalte categorii de dosare şi, în special, la părinţii şi bunicii sponsorizaţi.

In perspectivă, tendinţele sus amintite se vor accentua, concomitent cu lansarea, în viitorul apropiat, a noului sistem electronic centralizat prin care dosarele de emigrare nu vor mai fi depuse la ambasade, ci direct în sistemul Departamentului Imigraţiei, folosind Internetul.  Asa numita „E-application” va putea fi înregistrată numai după ce candidatul a răspuns la toate întrebările, a plătit taxa de procesare tot pe cale electronică şi a aplicat semnătura sa electronică, iar documentele suport vor putea fi ataşate sub formă de copii scanate.  Pentru cei ce doresc (sau sunt solicitaţi) să depună documente propriu-zise, pe hârtie, autorităţile de imigraţie vor pune la dispoziţie un "matching mechanism"  care le va permite să direcţioneze aceste documente către dosarul electronic. 

Deocamdată acest sistem se aplică experimental la dosarele prin care angajatorii din Alberta şi British Columbia solicită avize pentru piaţa muncii de la Service Canada, precum şi la aşa numitele Off-Campus Work Permits.  Este lesne de observat că, odată generalizat, noul sistem va muta centrul de greutate al procedurii de emigrare de la Ambasade la Cartierul general al Imigraţiei din Canada, cu consecinţa că va simplifica procedura, va economisi resurse importante şi va elimina în sfârşit intervenţia neavenită a numeroşilor „consultanţi fantomă” din ţările de origine a imigranţilor, care încă mai amăgesc şi înşeală masa largă a celor creduli şi ignoranţi în ale imigraţiei.

In încheiere, o ştire de ultimă oră asupra căreia vom reveni pe larg în numarul nostru viitor: începând din primăvara anului 2008, Guvernul federal va lansa o nouă clasă de imigranţi economici, şi anume The Canadian Experience Class, în care vor fi cuprinşi candidaţi aflaţi în Canada cu vize temporare de muncă sau de studiu, cărora li se va facilita, cu prioritate, obţinerea statutului de rezident permanent.

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants)

Director al D&G Europe Consulting şi al DG Certified Immigration Consultants

IMIGRATIE: O DECIZIE CU LARGI IMPLICATII A CURTII FEDERALE A CANADEI

Incepând din decembrie 2004, numarul celor ce solicită statut de refugiat în Canada a scăzut în mod dramatic.  Deşi pentru români aceasta se explică şi prin intrarea României în Uniunea Europeană (cu consecinţa că sansele de succes a unei asemenea cereri s-au redus simţitor), cauza principală a fenomenului susamintit constă în încheierea unui tratat între Canada şi Statele Unite prin care fiecare parte se angajează să trimită înapoi pe cei ce se prezintă la graniţă vening din una dintre ţări şi solicitând protecţie în cealaltă.  Argumentul folosit de Guvernul federal la semnarea tratatului a fost că cine are întradevăr nevoie de protecţie cere azil în prima dintre cele două şări în care a intrat, ambele fiind democraţii ce respectă drepturile omului.

Aşa numitul „SafeThirdCountry Agreement” intrat în vigoare pe 29 decembrie 2004 a fost atacat la Curtea Federală a Canadei de mai multe organizaţii ce vin în ajutorul refugiaţilor.  Decizia pronunţată zilele trecute de Justice Michael Phelan constată că tratatul respectiv violează Carta canadiană a drepturilor şi libertăţilor (Canadian Charter of Rights and Freedoms).  Consecinţa acestei decizii, care se întinde pe nu mai puţin de 124 de pagini, nu poate fi decât desfiinţarea tratatului, deşi Ministerul Cetăţeniei şi Imigraţiei (Citizenship and Immigration Canada, pe scurt CIC) a dat imediat instrucţiuni funcţionarilor săi să continue a-l aplica până la noi ordine. 

In motivarea deciziei sale, Justice Michael Phelan demonstrează că Guvernul federal a acţionat în mod nerezonabil în sensul că, pe de o parte, s-a grăbit să tragă concluzia că Statele Unite respectă convenţiile internaţionale pentru protecţia refugiaţilor şi condamnarea torturii (judecătorul citează expres celebrul caz Maher Arar), iar pe de altă parte, a omis să revizuiască periodic modul în care se aplică prevederile tratatului de către ambele părţi.  Dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat ceeace toată lumea ştie deja, că refugiaţii întorşi de Canada de la graniţă sunt deţinuţi de guvernul american, sau deportaţi în ţările lor de origine, unde adesea sunt maltrataţi.

In continuare, decizia critică modul diferit în care sunt trataţi refugiaţii proveniţi din Statele Unite, după cum încearcă sa intre în Canada pe uscat, pe mare, sau pe calea aerului.  De asemenea, se subliniază că modul cum sunt trataţi în cele două ţări refugiaţii care aşteaptă să li se decidă soarta este fundamental diferit, iar termenele procedurale prevăzute de legea americană sunt profund inechitabile.  In sfărşit, judecătorul sus amintit a învederat că definiţia americană a activităţilor teroriste este excesiv de largă, putând expune la pedepse aspre şi pe cei care nu au avut niciodată intenţia de a contribui la terorism.

Concluzia judecătorului Phelan este că, „retrimiţând refugiaţii înapoi în Statele Unite, Canada îi expune la pericol şi tortură, ceeace este contrar prevederilor Convenţiei cu privire la refugiaţi şi Convenţiei împotriva torturii”.

Guvernul federal are la dispoziţie până la 14 ianuarie 2008 să decidă dacă declară recurs şi să-l motiveze corespunzător, dar fapt este că argumentarea deosebit de solidă a deciziei îi dă prea puţine şanse de reuşită.  Intre timp, Justice Michael Phelan va redacta şi ordinul final, care, o dată pus în aplicare, va genera probabil un uriaş aflux de refugiaţi la punctele de frontieră, mai ales în lumina recentei înăspriri a regimului imigraţiei ilegale în Statele Unite.  Intrucât foarte numeroşi români se află pe teritoriul american cu vizele expirate şi, acum, fără şanse de soluţionare a situaţiei lor, ne aşteptăm şi la o creştere substanţială a cererilor pentru statut de refugiat depuse de compatrioţii noştri.

Vom continua să vă ţinem informaţi cu evoluţia situaţiei.

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants)

Director al D&G Europe Consulting şi al DG Certified Immigration Consultants

Transferul de personal între companii – o metodă convenientă de a lucra in Canada pentru un cetăţean străin

Relocarea temporară

În general, orice persoană care doreşte să lucreze în Canada şi care nu este cetăţean ori rezident canadian are nevoie de opinia pozitivă a Oficiului Forţelor de Muncă canadian (i.e. Service Canada) şi de un permis de lucru. În prealabil, un cetăţean român[1] are nevoie şi de o viză de intrare în Canada – aşa-numita «temporary resident visa».

Una din categoriile de access la piaţa de muncă canadiană care sunt scutite de obţinerea în prealabil a opiniei Oficiului Forţelor de Muncă din  Canada este transferul de personal între companii. Această categorie a fost creată cu scopul facilitării transferului temporar de forţă de muncă (i.e. al directorilor executivi, al managerilor şi al muncitorilor calificaţi) şi asigurării prosperităţii financiare a acestor companii pe piaţa internaţională.

Pentru a obţine un astfel de permis de lucru, trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ :

1.       Între companiile între care se face transferul de personal trebuie să existe o relaţie de subordonare sau coordonare – aşa-numitele «parent, subsidiary, affiliate or branch relationships»; 

2.       Cetăţeanul român care se transferă în Canada trebuie să fi fost angajat la compania din România in baza unui contract de muncă legal, normă întreagă, şi să fi lucrat cel putin 12 luni în ultimii 3 ani; şi

3.       Cetăţeanul român care se transferă în Canada trebuie să fi fost angajat la compania română într-o poziţie de director executiv, manager sau muncitor specializat într-o anumită technologie a companiei. Transferul la compania canadiană va trebui să se realizeze într-una din poziţiile mai sus menţionate.

Relaţiile de calificare dintre companii

Pentru a transfera personal, compania română şi cea canadiană trebuie să se afle într-o relaţie de subordonare sau coordonare. Dacă, spre exemplu, cele două entităţi legale nu se mai află într-una din relaţiile enumerate mai sus după ce angajatul a început serviciul în Canada, angajatul nu mai poate continua să lucreze în Canada în baza permisului de muncǎ obţinut conform acestei categorii.

O companie subsidiară («affiliate») reprezintă una din două subsidiare, care sunt controlate de aceeaşi societate de bază, sau una din două entităţi legale, care sunt deţinute şi controlate de acelaşi grup de persoane, fiecare persoană deţinând şi controlând approximativ acelaşi număr de acţiuni sau procent din fiecare companie.

O sucursală («branch») a unei companii este o divizie sau un departament al aceleaşi companii, amplasată într-o locaţie diferită de societatea de bază.

O societate de bază («parent») reprezintă o firmă, o corporaţie sau orice altă entitate legală care are companii subsidiare sau filiale.

O companie subsidiară sau filială («subsidiary») reprezinta o firmă, o corporaţie sau orice altă entitate legală care este deţinută şi controlată, jumătate sau mai mult de jumătate, direct sau indirect, de către o societate de bază; sau controlează, direct sau indirect, 50% din 50-50 parteneriat şi are control legal si drept de veto asupra entităţii legale; sau controlează direct sau indirect, mai puţin de jumătate din entitatea legală, dar în fapt, controlează entitatea legală.

Un cetăţean român care doreşte să se transfere în Canada pentru a deschide un nou sediu al firmei din România se califică de asemenea în cadrul acestei categorii. În acest caz, compania română va trebui sa demonstreze print-un plan de afaceri că sediul din Canada va supporta financiar o poziţie de director executiv, manager sau muncitor specializat, şi că amandouă companiile, cea română  şi cea canadiană, se vor angrena în afaceri pe parcursul perioadei în care transferatul îşi exercita activitatea profesională în Canada.

Normă întreagǎ pentru o perioadǎ de minimum 12 luni

Cetăţeanul român care se transferă la compania canadiană trebuie să dovedească că a fost angajat în Romania pentru o perioadă de minimum 12 luni in ultimii 3 ani, cu următoarele documente: copie dupa declaraţia de venit financiar din ultimul an sau copie dupa cartea de muncă sau scrisoare de verificare a locului de muncă, de preferabil în original, şi dovada ultimul salariu încasat («recent pay statement»). Jumătatea de normă acumulată pentru a acoperi un an de normă de lucru întreagă nu califică un angajat să aplice conform acestei categorii.

Director/Manager sau Muncitor Specializat

Un director executiv direcţionează activitatea managerială a companiei, sau o componentă ori o funcţie majoră a companiei, şi stabileşte obiectivele şi politica firmei. 

Un manager supraveghează activitatea companiei sau a unui departament/divizie a companiei, precum şi activitatea altor manageri şi muncitori specializati, aflaţi în subordinea lui.

Un muncitorul calificat/specializat posedă cunoştinţe avansate despre produsele, procedeele sau technologiile folosite de companie, precum şi despre modul de implementare a acestora pe piaţa internǎ şi internaţională. 

Perioada de valabilitate a acestui permis de lucru

Un director executiv sau manager poate obţine un permis de lucru conform acestei categorii pentru o perioadă iniţială de 3 ani, dar nu mai mult de 7 ani, pe când muncitorul specializat poate obţine initial un permis de lucru cu o durată de 3 ani, dar nu mai mult de 5 ani.

Relocarea permanentă

Este important de reţinut că, odată ce angajatul transferat în Canada, este în posesia unui permis de lucru de cel puţin 1 an, el poate aplica pentru rezidenţă conform categoriei «skilled worker» la Consulatul Canadian din Buffalo, New York, unde durata de procesare a unui dosar este între 1-2 ani, vizibil mai micǎ decât durata de procesare a unui dosar la Ambasada Canadei din Bucureşti (între 39 si 67 de luni). Permisul de muncă trebuie să fie valabil pentru cel puţin 1 an la data aplicării pentru rezidenţă.

Dacă angajatul român nu doreşte să aplice pentru rezidenţă în Canada iar permisul de lucru deţinut pentru perioadele menţionate mai sus a expirat, pentru a se transfera din nou în Canada, el va trebui să lucreze în Romania pentru 1 an pentru a se califica din nou conform acestei categorii.

Studii de caz

1. D-nul V., care este angajat in Romania, a aplicat pentru o poziţie în Canada la filiala canadiană a angajatorului său român. Aplicaţia lui a fost acceptată cu success. El lucreazǎ in Romania pentru filiala română din ianuarie 2007. Poate obtine d-nul V. un permis de lucru în Canada conform transferului de personal între companii?

Successul unei aplicaţii conform transferului de personal între companii depinde de îndeplinirea cumulativă a celor trei factori sus-menţionaţi. Având în vedere că d-nul V. a lucrat la filiala română pentru numai 9 luni în ultimii 3 ani, el nu se calificǎ conform acestei categorii. Compania din Canada va trebui sǎ aplice la Oficiul Forţelor de Muncă din Canada pentru confirmarea ofertei de muncă, numai dacă el nu se califică conform altor categorii care sunt scutite de această procedură şi care nu sunt discutate în acest articol (spre exemplu conform categoriei IT Software Pilot Project).

2. D-nul J., cetăţean român, este în posesia unui permis de muncă valabil pentru 2 ani şi pe care l-a obtinul în Septembrie anul acesta. În Octombrie, d-nul J. doreste să aplice pentru rezidenţă în Canada. Este el calificat să aplice la acest moment sau nu ? Dacă da, unde poate d-nul J. aplica pentru rezidenţă ?

D-nul J. poate aplica pentru rezidenţă la acest moment întrucat el a fost admis în Canada pentru o perioadă de minimum 1 an la data aplicării pentru rezidenţă, cu menţi5unea că d-nul J. nu trebuie să fi locuit în Canada pentru 1 an la data aplicării. El poate trimite aplicaţia pentru rezidenţă la Consulatul Canadian din Buffalo, New York.

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, ne puteţi contacta oricând la următoarele coordonate:

Cosmina Morariu

Senior Paralegal

Cosmina@bomzalawgroup.com

www.bomzalawgroup.com

APOSTILAREA SI SUPRALEGALIZAREA 
pe înţelesul tuturor

Pentru recunoaşterea în străinătate a actelor româneşti, înainte de aderarea României la Convenţia de la Haga,  se impunea legalizarea actelor doar prin consulatele ţărilor pentru care se dorea recunoaşterea, cu viza in prealabil din partea Ministerelor de Externe şi Justiţie din Bucureşti.

Începând cu 16 Martie 2001 însă, data de aderare a României la Convenţia de la Haga din 5 Octombrie 1961, Convenţie privind suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, această procedură a fost înlocuită cu apostilarea. Apostilarea presupune aplicarea unei ştampile pe anumite documente pentru a le autentifica/legaliza international şi pentru le conferi putere juridică pe teritoriul ţărilor membre ale Convenţiei de la Haga (spre exemplu, pentru obţinerea unui loc de muncă în Spania, cartea de muncă şi diplomele de studii trebuie apostilate pentru a avea efecte pe teritoriul sus-menţionatului stat).

Apostilarea reprezintă o ştampilă de formă pătrată ce poartă denumirea de Apostille - Convention de la Haye du 5 Octobre 1961[1], şi care este identică în toate statele membre ale Convenţiei de la Haga (în present sunt 92 de state semnatare).

Din 1 Septembrie 2005, conform Legii nr. 121/2005, “Autorităţile române competente sa aplice apostila prevăzută la art. 3 alin. (1) din Convenţie sunt: tribunalele, pentru actele oficiale prevăzute la art. 1 lit. (a) documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcţionar al unei jurisdicţii a statului, inclusiv cele care emană de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc; c) actele notariale; si d) declaraţiile oficiale, cum ar fi: cele privind menţiuni de înregistrare, viza de învestire cu dată certă si legalizări de semnături, depuse pe un act sub semnătură privată ; si prefecturile, pentru actele oficiale prevăzute la art. 1 lit. b)  documentele administrative. 

Dintre actele mentionate mai sus, exemplificăm următoarele: 

- Certificatele de stare civilă, naştere şi cazier judiciar;

- Actele cu caracter medical (spre exemplu adeverinţele medicale şi autorizaţiile de liberă practică medicală);

- Actele de studii ;
- Adeverinţele de calificare în diferite meserii; si

- Documentele cu caracter comercial (spre exemplu facturile comerciale).  

De menţionat este că prevederile Convenţiei de la Haga nu se aplică documentelor întocmite de agenţii diplomatici sau consulari, si documentelor administrative care au legături directă cu o operaţiune comercială