IMIGRAŢIE: SURPRIZĂ LA AMBASADA DIN BUCUREŞTI

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) si al CAPIC

Avocat pledant înscris în Baroul din Bucureşti

Director al D&G Europe Consulting

După cum aţi mai citit la aceasta rubrică, la 1 septembrie 2006 Departamentul Imigraţiei din CIC (Citizenship and Imigration Canada) a introdus aşa numitul „Simplified Application Process” (pe scurt SAP) pentru cererile de rezidenţă permanentă depuse pe sistemul de selecţie federal.  Introducerea acestei proceduri este rezultatul perioadelor tot mai lungi de aşteptare la care erau supuşi cei ce depuneau asemenea dosare, cu consecinţa că, atunci când în sfârşit se ajungea la faza de decizie, dosarul trebuia reactualizat în întregime.  Prin SAP s-a urmărit de fapt uşurarea muncii birocraţilor din Departament, care, în noul sistem, nu se mai complică examinând dosarele proaspăt înregistrate de vreme ce, oricum, urmează s-o ia de la capăt peste câţiva ani. 

Candidaţii ce au depus dosare după septembrie 2006 au primit, de la majoritatea ambasadelor unde s-a introdus noul sistem, scrisori de confirmare în care au fost avertizaţi că vor avea de aşteptat câţiva ani buni până să mai primească un semn de viaţă de la autorităţile de imigraţie, interval în care îşi pot perfecţiona cunoştinţele lingvistice şi se pot familiariza cu cerinţele pieţei muncii din Canada.  Pentru cei ce şi-au depus dosarele la Ambasada din Bucureşti, perioada de aşteptare menţionată în scrisorile respective (numite „Acknowledgement of Receipt, sau AOR) era de 12-24 de luni, cu menţiunea că s-ar putea prelungi în funcţie de evoluţia ulterioară a inventarului de dosare.  O dată epuizat intervalul respectiv, aceleaşi confirmări (AOR) indicau că respectivul candidat va primi o nouă scrisoarea prin care i se va pune în vedere ca în următoarele patru luni să depună setul integral de formulare şi documentaţia suport.  Instrucţiunile lansate de Departament cu prilejul introducerii SAP menţionau că această a doua scrisoare trebui trimisă numai atunci când ambasada respectivă apreciază că decizia se va lua în următoarele 4-6 luni; aceleaşi instrucţiuni precizau că aprobarea sau respingerea dosarului trebuie efectiv să se producă la interval de „câteva săptămâni” de la primirea documentaţiei din partea candidatului. 

Nu este de mirare că, în faţa perspectivei de a aştepta ani de zile până ce dosarul lor va fi luat la mână, majoritatea candidaţilor din România alegeau până în prezent sistemul de selecţie al provinciei Quebec (chiar dacă mai costisitor din cauza taxelor provinciale şi federale cumulate), în care interviul urmează la circa 6-8 luni de la depunerea dosarului, iar viza este emisă după alte circa 6 luni.  Aparent, acest decalaj se menţine în continuare, deoarece, dacă examinăm situl oficial al CIC (http://www.cic.gc.ca/english/department/times-int/02a-skilled-fed.html), la Ambasada din Bucureşti, timpul de procesare al dosarelor depuse pe sistem federal se situează între minimum 53 de luni şi maximum 63 de luni (deci cu mult peste cele 12-24 de luni menţionate în susamintitele confirmări AOR).   Iată însă că, de câteva zile, Ambasada din Bucureşti a început să trimită aceloraşi persoane care fuseseră prevenite că mai au de aşteptat ani de zile până ce dosarele lor să fie măcar luate în consideraţie, scrisori în care li se pune în vedere să depună formularele şi documentaţia suport nu în patru, ci în trei luni de la data acestor noi scrisori, fiind chiar ameninţaţi că s-ar putea trezi cu un refuz dacă nu se conformează acestei neaşteptate notificări! 

Consultându-ne cu alţi practicieni din domeniul Imigraţiei, se pare că această modificare surprinzătoare de procedură (unii candidaţi au primit AOR la sfârşitul lui martie a.c., iar noua scrisoare cu conţinut complet diferit la începutul lui mai) s-a produs deocamdată numai la Ambasada din Bucureşti.  Dacă restul de instrucţiuni se menţin neschimbate, urmează în mod logic că, de pildă, dosare ce au fost depuse în decembrie 2006 vor fi aprobate sau respinse nu mai târziu de sfărşitul lui august 2007, ceeace ar indica timpi de procesare considerabili mai reduşi prin raport cu dosarele depuse pe sistemul Quebecului.  De menţionat că sistemul federal este mult mai obiectiv decât cel al provinciei Quebec, mai ieftin (pentru că nu se achită taxe provinciale) şi mai accesibil (pentru că nu face distincţie între ocupaţiile candidaţilor şi este deschis pentru cei ajunşi la o vârstă la care nu mai sunt acceptaţi de Quebec).  Cu toate acestea, experienţa ne învaţă că birocraţia din Departamentul Imigraţiei nu se calăuzeşte întotdeauna după logică, aşa încât nu putem fi siguri până nu îi vedem pe primii candidaţi vizaţi de această schimbare că îşi primesc vizele de imigranţi.  In orice caz, ceva s-a întîmplat la Ambasada din Bucureşti şi evoluţia evenimentelor pare să sugereze o schimbare de dată recentă fie în resursele alocate acestei ambasade, fie în raportul dintre inventarul de dosare existent şi plafonul anual ce i-a fost repartizat de centrala (NHQ) din Ottawa.  Cât priveşte evoluţia pe plan general a politicii federale de imigraţie, sunt zvonuri tot mai numeroase în lumea practicienilor că se pregătesc schimbări majore, inclusiv prin ridicarea pragului de trecere de la 67 de puncte la mai mult de 70 (se avansează 73 ca limită minimă posibilă).

Va vom ţine la curent cu orice noutăţi intervenite.  Un prim prilej îl vom avea în zilele de 11 şi 12 mai a.c. cu ocazia Conferinţei Naţionale a CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) când ne vom întâlni cu d-na Diane Finley, noul ministru al Cetăţeniei şi Imigraţiei şi cu numeroşi funcţionari superiori din CIC, a căror prezenţă este justificată tocmai de necesitatea informării prompte şi corecte a celor ce formează azi—după ani de teste şi verificări--comunitatea (sensibil mai redusă ca număr) a consultanţilor de imigraţie acreditaţi de Guvenul canadian.

Imigraţie: este oare suficient să citim ce scrie în ghiduri ca sa ştim ce ne aşteaptă?

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC şi al Baroului Bucureşti

Diplomat în Drept Comparat, Strasbourg-France

Pentru a se documenta asupra numeroaselor programe prin care se poate obţine o viză canadiană, majoritatea celor interesaţi recurg la informaţiile puse la dispoziţie de CIC (Citizenship and Immigration Canada) prin ghidurile afişate pe Internet.  Aceste ghiduri reprezintă de fapt extrase abreviate şi prelucrate (spre a le face mai pe înţelesul tuturor, dar cu riscul de a diminua precizia terminologiei juridice utilizate în textele de lege) din legislaţia federală şi provincială ce guvernează materia.  Puţini dintre cei ce se bizuie pe aceste informaţii au cunoştinţă de faptul că, alături de textele legislative, domeniul imigraţiei este reglementat printr-o multitudine de precedente judiciare, respectiv de decizii ale diferitelor curţi de justiţie (provinciale şi federale, precum şi ale Curţii Supreme a Canadei), ca şi de hotărâri ale instanţei specializate în cauze direct legate de imigraţie, respectiv Immigration and Refugee Board (IRB).

Spre deosebire de sistemele de drept ale Europei continentale (inclusiv cel românesc), Canada face parte din familia sistemelor de Common-Law, complet diferite de conceptele cu care imigranţii de origine europeană au avut de a face înainte de a veni în Canada.  Pe lângă absenţa distincţiei între dreptul procesual şi cel material[1], printre deosebirile esenţiale se numără şi forţa specială a hotărârilor judecătoreşti, care în sistemele de common-law nu numai că soluşionează cazul individual la care se referă, ci devin obligatorii pe viitor, pentru toate cazurile similare cu care instanţele vor mai avea de a face, precum şi pentru toate organismele guvernamentale ce operează în domeniul respectiv.  Cu alte cuvinte, spre deosebire de judecătorul român (sau francez, sau italian), cel canadian nu se limitează să aplice legea la un caz concret, ci crează el însuşi reguli de drept cu caracter general şi obligatoriu[2].  Mai mult decât atât, mentalitatea anglo-saxonă (ce domină şi organizarea judiciară din Canada) se exprimă adesea în ezitări şi chiar blocaje ale organelor executive şi legislative, care, confruntate cu o problemă juridică, aşteaptă mai întâi să vadă ce are de spus justiţia.  O asemenea situaţie a împiedicat timp de decenii, de exemplu, guvernele federal şi ale provinciilor (care-şi pasau problema de la unii la alţii) să întreprindă măsuri pentru reglementarea profesiei de „consultant de imigraţie”, permiţând astfel ca mii de indivizi ce nu aveau nici o calificare să se erijeze în specialişti şi să exploateze ignoranţa unei clientele dornice să ajungă în Canada cu orice preţ.  Abia când Curtea Supremă a Canadei a decis (în celebrul caz „Mangat”) că este obligaţia Guvernului federal să intervină, a fost creat organismul de acreditare a consultanţilor, CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) şi au fost introduse (în 2004) prevederi legislative menite a elimina practicanţii necinstiţi sau nepregătiţi.  Ca urmare, din circa 10 mii, au rămas mai puţin de o mie de „certified canadian immigration consultants”.  Ii găsim listaţi la http://www.csic-scci.ca/

Aşadar, înţelegerea drepturilor şi obligaţiilor candidaţilor la imigraţie, precum şi a competenţei funcţionarilor din CIC (respectiv a limitelor acesteia) depinde în mare măsură de norme impuse de tribunale, norme care nu sunt, de cele mai multe ori, expuse sau explicate în ghidurile de pe Internet (sau cele ce însoţesc formularele trimise prin poştă, la cerera celor interesaţi).  Hotărârile judecătoreşti adoptate în probleme de imigraţie sunt de ordinul miilor, iar unele dintre ele se întind pe sute de pagini[3].  Nu toate se referă, desigur, la situaţii ce pot afecta pe fiecare candidat, dar sunt numeroase cele ce formulează principii de generală aplicare.  Pe de altă parte, numai cunoaşterea intimă a ansamblului practicii judiciare din domeniu poate garanta o procesare lipsită de surprize afiecărui caz în parte.  Din multitudinea de principii şi soluţii care pot afecta pe cei interesaţi, am ales în continuare numai căteva, cu titlu exemplificativ.

In primul rând, iata mai jos câteva reguli de common-law pe care instanţele judiciare le-au formulat ca desprinzandu-se din principiul universal al „echităţii procedurale” (în engleză: procedural fairness) şi care se aplică în toate procedurile de imigrare, încălcarea lor putând justifica un apel sau o revizuire judiciară:

·          Ofiţerii de imigraţie sunt obligaţi să comunice de o manieră adecvată şi precisă cu solicitanţii; aceştia din urmă trebuie avizaţi asupra procedurilor pe baza cărora se va decide rezultatul, asupra documentelor ce trebuie să le furnizeze, precum şi a modului cum se va desfăşura interviul.

·          Procesarea dosarelor trebuie să se desfăşoare fără întârzieri inutile.  Ofiţerii de imigraţie trebuie să dovedească operativitate în rezolvarea dosarelor şi să nu dea impresia că îngreunează procesarea prin amânări nejustificate, care echivalează de fapt cu negarea echităţii procedurale.

·          Ofiţerul care „ascultă” trebuie să şi decidă (whoever hears, must decide).  Acest principiu de bază al sistemelor de common-law este interpretat, însă, de o manieră extensivă de către autorităţile de imigraţie, care consideră că l-au respectat chiar dacă persoana ce ia decizia este alta decât cea care a condus interviul; singura condiţie ce se cere respectată este ca agentul ce decide să aibă efectiv această putere conform legii.  In schimb, se recunoaşte obligativitatea pentru cel ce decide asupra unor aspecte subiective (de exemplu aprecierea calităţilor personale sau a cunoştinţelor lingvistice ale candidatului) de a se pronunţa numai pe baza contactului direct cu candidatul; cu alte cuvinte, dacă interviul a fost condus de un funcţionar, iar scrisoarea de refuz bazată pe aprecierea cunoştinţelor lingvistice este semnată de altul, regula a fost încălcată.  Se interzice, de asemenea, adoptarea de decizii bazate pe documente ce nu au fost examinate în mod direct de agentul decident (de exemplu, cand agentul se bizuie pe relatările unui alt funcţionar ce a studiat documentul cu pricina şi a întocmit un referat).

·          Candidaţilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a elucida orice îndoeli pe care le-ar putea avea agentul în legătură cu situaţia lor (applicants must have an opportunity to disabuse officers of any concerns).  In baza acestei reguli, candidatul nu poate fi refuzat pentru motive care nu i-au fost expuse în prealabil şi pentru care nu a avut posibilitatea să-şi exprime propriul punct de vedere şi să prezinte dovezile pe care le consideră necesare.  De asemenea, o decizie bazată pe dovezi extrinseci, ne dezvăluite candidatului (de exemplu informaţii de la alte persoane sau organisme, inclusiv scrisori anonime), este o decizie greşită.  Aceeaşi regulă impune agentului obligaţia de a acorda timp suplimentar candidatului pentru a oferi explicaţii şi dovezi, dacă o asemenea amânare se justifică prin natura cazului.

·          Echitatea procedurală cere de asemenea ca ofiţerul ce decide să-şi bazeze concluziile pe exerciţiul plenar şi nestânjenit al atribuţiile cu care este investit (discretion must not be improperly fettered).  Cu alte cuvinte, agentul nu poate pretinde că a luat decizia la sugestia sau ordinul unui superior, ci trebuie să fie clar că a acţionat în deplină libertate şi bazat exclusiv pe faptele şi dovezile din dosar.  Reversul medaliei constă în faptul, mai puţin înţeles de candidaţii nemulţumiţi, că superiorul nu se poate substitui agentului pentru a da în locul lui o decizie diferită.  Indreptarea unei decizii greşite poate fi obţinută fie convingând pe acelaşi funcţionar că a comis o eroare, fie recurgând la calea apelului (unde este prevăzută o asemenea procedură) ori a revizuirii judiciare (când Curtea Federală consideră că este cazul).

·          In sfârşit, este necesar ca toţi candidaţii să beneficieze de un tratament just şi uniform (applicants must receive fair and equable treatment), ceeace înseamnă că agenţii trebuie să fie constanţi în tratamentul celor ce se află în situaţii similare şi să evite a se lăsa influenţaţi de prejudecăţi legate de originea diferită a candidaţilor.

In afara acestor principii de ordin general, curţile de justiţie au formulat numeroase alte reguli, dintre care unele au adus corecturi practicilor anterioare ale CIC şi au devenit de atunci, pentru motivele mai sus expuse, obligatorii în activitatea autorităţilor de imigraţie.  Este cazul, de exemplu, al deciziei pronunţate în 1998 de Curtea Federală în Lau v. Canada (Minister of Citizenship and Immigration).  S-a decis în speţa respectivă--şi a intrat de atunci în practica normală a Departamentului Imigraţiei--că în aprecierea motivelor de inadmisibilitate medicală decurgând din presupusele cheltuieli excesive pe care le-ar avea guvernul datorită maladiei candidatului, trebuie să se ţină seama şi de eventuala îngrijire pe care respectivul o va avea din partea familiei, odată ajuns în Canada.

De asemenea, merită menţionată decizia aceleiaşi Curţi Federale în Mavis Baker v. Minister of Citizenship and Immigration (1999) prin care s-au elaborat criterii detaliate pentru aprecierea interesului copilului în soluţionarea cererilor bazate pe motive umanitare şi care mai apoi au fost încorporate în mare parte în noua lege adoptată în 2001.

Spre deosebire de legislaţia anterioară, actuala Loi sur l'immigration et la protection des réfugiés nu mai permite introducerea unei cereri de revizuire judiciară decât dacă, în prealabil, Curtea Federală îşi exprimă disponibilitatea de a o soluţiona, acordând un aşa numit „leave” (în franceză: autorisation), după ce se convinge că problema ridicată de recurent este cu adevărat „serioasă”.   Concomitent cu restrângerea situaţiilor în care se poate introduce un apel la Immigration Appeal Division (care este o secţie a IRB, vezi mai sus), această evoluţie relativ recentă face cu atât mai necesară luarea tuturor precauţilor pentru a evita respingerea cererilor de viză canadiană, fie ea permanentă sau temporară.  Iar printre aceste precauţii se numără nu numai informaţiile obţinute pe Internet sau de la prieteni binevoitori, ci şi cunoaşterea aprofundată şi integrală a contextului juridic în care-şi desfăşoară activitatea autorităţile de imigraţie.

IMIGRAŢIE: STATISTICI ŞI OPŢIUNI

(SE POATE SI MAI REPEDE)

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) si al CAPIC

Avocat pledant înscris în Baroul din Bucureşti

La începutul lui decembrie 2006, Departamentul Imigraţiei din Ministerul Cetăţeniei şi Imigraţiei (CIC sau Citizenship and Immigration Canada) a distribuit pe ascuns ambasadelor « cifrele de plan » pe anul 2007 (CIC 2007 targets).  A procedat pe tăcute deoarece dezvăluirea acestor cifre poate evidenţia priorităţile Guvernului în materie de imigraţie şi îl poate expune la acuzaţii de atitudine discriminatorie faţă de unele ţări surse de imigraţie, prin raport cu altele.  De aceea, când publicaţia „Lexbase”, destinată specialiştilor din domeniu, a încercat să le obţină prin „acces la informaţie”, i s-au trimis nişte tabele în care toate cifrele fuseseră cenzurate, adică acoperite cu negru.  Cifrele reale i-au fost comunicate cu două luni întârziere, abia după ce Lexbase s-a plâns direct Primului Ministru.  Datele respective rămân însă, în continuare, ascunse accesului public.

Din studiul cifrelor sus-pomenite se desprinde tendinţa CIC de a aloca, procentual, o porţie mai substanţială Europei şi  Americii în materie de vize pentru imigranţi economici, în vreme ce Africa şi Asia/Pacific vor beneficia de vize mai multe pentru rudele sponsorizate de cetăţenii sau rezidenţii permanenţi canadieni.  Pentru ţările europene sunt alocate 51.720 de vize, dintre care 41.625 vor fi rezervate imigranţilor economici.  Cele mai multe revin Ambasadei din Londra (14.250 de vize pentru imigranţi economici) urmată de cea din Paris (11.700).  Ambasada din Bucureşti va elibera un total de 6.780 de vize, dintre care 5.990 pentru imigranţi economici, ceeace reprezintă o reducere cu numai 1% faţă de 2006.  O trăsătură distinctivă a Ambasadei din Bucureşti o constituie faptul că grosul imigranţilor economici vor primi vize nu prin sistemul de selecţie federal, ci ca urmare a selecţionării lor de către diferite provincii canadiene şi în primul rând prin programul de imigraţie al Quebecului.  Aceasta crează un mare avantaj pentru românii care întrunesc criteriile de selecţie ale provinciei amintite, deoarece dosarele lor sunt procesate cu prioritate; în medie, un dosar depus prin sistemul Quebecului este finalizat în circa 12-14 luni, în vreme ce dosarele depuse direct la Ambasadă, prin sistemul federal, reclamă 3-4 ani de procesare, din motive pe care CIC nu a reuşit până acum să le explice. 

Există, totuşi, o excepţie importantă:  dacă un candidat ce a înregistrat dosarul prin sistem federal depune, de la bun început sau pe parcursul procesării, o ofertă de lucru însoţită de un aviz al Guvernului (numit „arranged employment opinion” şi eliberat de Ministerul Resurselor umane, respectiv Human Resources and Social Development Canada-pe scurt HRSDC), viza sa de rezident permanent va fi eliberată în următoarele 6 luni!  Procesarea unui asemenea dosar poate aşadar dura mai puţin de jumătate din timpul necesar pentru finalizarea dosarelor depuse prin sistemul Quebecului (sau „pe partea franceză” cum sunt numite în mod cu totul impropriu în forumurile de pe Internet).  Cine examinează mai îndeaproape modul de funcţionare a sistemului federal poate lesne observa că CIC transmite de fapt un mesaj amatorilor de imigraţie: „faceţi rost de o ofertă de lucru validată prin arranged employment opinion şi vă primim cu braţele deschise”! 

Norocoşii care pot obţine o asemenea ofertă şi-au văzut practic toate problemele rezolvate, deoarece nu numai că primesc viza în 6 luni, dar scorul lor de imigraţie se îmbogăţeşte cu 15 puncte preţioase, care-i scutesc de eforturi exagerate pentru a se pune la punct cu engleza sau franceza şi le permit să ating pragul de trecere chiar şi fără studii post-liceale.  Insă cei ce pot aspira la o astfel de perspectivă sunt destul de puţini, deoarece, în primul rând excepţia nu se aplică decât celor cu experienţă acumulată în primele trei nivele ierarhice (zero, A şi B) ale Nomenclatorului de funcţii canadian (NOC, de la National Occupational Classification), iar în al doilea rând oferta trebuie să fie pe perioadă nedeterminată şi nu sunt mulţi angajatorii canadieni care să-şi asume un asemenea risc de la distanţă.

De aceea, Guvernul a făcut eforturi în ultimii ani ca să pună la punct o altă cale convenabilă de atragere a specialiştilor şi meseriaşilor de care are nevoie piaţa muncii din Canada: emigrarea în trepte.  Candidaţii sunt încurajaţi mai întâi să vină în Canada pe bază de permis temporar de muncă şi apoi, după ce muncesc cel puţin un an şi cu condiţia ca angajatorul să-i vrea în continuare, vor putea depune şi dosarul de rezident permanent.  Pentru a li se acorda permise de muncă, respectivii trebuie să obţină o ofertă de lucru însoţită de un aviz al HRSDC numit pe scurt LMO, de la „labour market opinion”.  Până nu de mult şi aceste LMO-uri se obţineau cu dificultate, ceeace a creat probleme nu numai solicitanţilor, dar şi angajatorilor.  Pentru a veni în special în sprijinul acestora din urmă, Guvernul a lansat, in decembrie 2006, aşa numitele Liste de ocupaţii „sub presiune” (Lists of Regional Occupations under Pressure) pentru care obţinerea LMO-urilor a devenit mai simplă şi mai rapidă.  Deocamdată au pregătit asemenea liste provinciile Alberta, British Columbia şi Ontario.  Această măsură vine în completarea unei alte inovaţii, respectiv un „proiect pilot” pentru a permite companiilor canadiene să angajeze muncitori necalificaţi sau cu o calificare inferioară, pentru care sunt suficiente studii liceale sau diplome de şcoli profesionale (Pilot Project For Occupations Requiring Lower Levels of Formal Training).

Mai recent, pe 23 februarie 2007, miniştrii Imigraţiei si al Resurselor umane au anunţat un set de măsuri printre care:

·          Extinderea validităţii LMO-urilor de la 12 la 24 de luni, inclusiv pentru cei incluşi în proiectul pilot sus-amintit, care până acum erau obligaţi să plece din Canada după fiecare 12 luni şi să stea în afara ei cel puţin patru luni înaine de a cere un nou permis de muncă.

·          Introducerea, cu începere de la 1 aprilie 2007 a posibilităţii pentru angajatori de a cere on-line un LMO, fără a mai fi nevoie sa piardă timp cu completarea si trimiterea unor formulare speciale.

·          Extinderea de la 1 la 3 ani a validităţii permiselor de muncă eliberate personalului domestic din categoria „live-in caregivers”.

·          Procesarea concomitentă (în loc de succesivă, ca până acum) atât a cererii angajatorului pentru LMO (care se depune în Canada), cât şi a dosarului pentru permis de muncă (pe care viitorul angajat îl depune de regulă la ambasada canadiană din ţara sa de baştină).

Procesarea rapidă a dosarelor de imigraţie, deziderat major al tuturor candidaţilor, nu este aşadar un obiectiv nerealizabil, cu condiţia obţinerii de informaţii complete şi a unui plus de efort investit în identificarea unui angajator dispus, la rândul lui, să se agite pentru a-şi acoperi necesarul de forţă de muncă.  In condiţiile unei rate canadiene a şomajului la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, şansele de reuşită sunt mai ridicate ca oricând.  Cine îşi poate permite, are opţiunea de a se adresa unor agenţii de „employment” care să le procure mult râvnitele oferte însoţite de LMO.  Pe aceştia îi sfâtuim să nu se dea pe mâna oricui, ci sa verifice dacă au de a face cu profesionisşti legalmente acreditaţi, potrivit cerinţelor din provincia în care funcţionează.  Să nu uităm, de asemenea, că pentru cei foarte tineri mai există şi posibilitatea la care n-am referit anul trecut, de a  solicita vize de student, de a se întreţine singuri pe perioada studiilor şi de a depune apoi dosar de imigraţie fără a ma părăsi Canada.

NOUA GRILA IN QUEBEC. VARSTA – PARADOXUL PROGRAMULUI DE IMIGRARE CA INVESTITOR IN CANADA

Intr-un fel sau altul majoritatea celor care au venit din alte tari si s-au stabilit in Canada cunosc criteriile generale de imigrare si, in special, programul de skilled worker (imigrare independenta). Acest program este cel mai accesibil si mai usor de inteles de catre fiecare. Dar, dupa cum stiti, calea de a deveni resident si apoi cetatean Canadian nu se rezuma doar la skilled worker.

Astazi va propun sa discutam despre programul de investitori in regiunea Quebec si modificarile care s-au facut la sfarsitul anului trecut in legatura cu acest program. 

In primul rand pentru a putea aspira la imigrarea in Canada ca investitor, aplicantul  trebuie sa:

1.       posede o avere echivalent cu cel putin $800,000 CND, care sa provina din activitati economice legale

2.       sa aiba cel putin 3 ani de experienta manageriala in afaceri (agricultura, industrie sau comert). Aceasta experienta trebuie obtinuta in ultimii 10 ani, inainte de a aplica pentru Certificatul de Selectie in provincial Quebec. 

3.       sa faca o investitie de  $400,000 CND in Canada pentru o perioada de cinci an. La sfarsitul acestor ani institutia financiara in care s-au investit banii ii va rambursa in termen de 30 zile investitorului dar fara nici o dobanda.

Schimbarile care s-au facut in legatura cu programul de investitor se contureaza in mod special in jurul  grilei de selectie. Punctajul de calificare a scazut de la 45 de puncte la 40. Daca inainte se acordau 0 puncte pentru o saptamana de zile petrecuta in Quebec in scop de afaceri, acum investitorul trebuie sa petreaca minimum 7 zile consecutive inainte de a avea interviul de selectie. Dupa noua grila venirea in Quebec pentru interviu poate fi considerata ca vizita de afaceri, iar pentru aceasta va primi 2 puncte. Inainte de schimbarea grilei pentru cunostintele despre Quebec se acordau intre 0 si 2 puncte, acum acestea nu mai sunt importante, deci se acorda 0 puncte. Abilitatea, care inainte a fost cotata cu 10 puncte acum nu mai valoreaza decat 5.

Dar cea mai interesanta schimbare apare la varsta. Ca aceasta sa fie inteleasa mai bine haideti sa analizam putin diferenta dintre vechea si noua grila.

                                             Grila veche                Grila noua

Dupa cum se poate observa intre 20 si 39 de ani nu s-a facut nici o modificare, iar pentru cei care au 40-45 de ani nu este o mare diferenta intre 1 punct sau 2. Discrepanta care apare este intre cei care au varsta cuprinsa intre 18-19 ani si cei peste 45 de ani. Este normal ca o tara noua cu mult potential economic sa isi doreasca sa atraga cat mai multa populatie tanara. Dar in cazul programului de investitor, varsta apare ca un paradox avand in vedere ca unei persone foarte tinere i se acorda 10 puncte iar celei care are deja 45+ de ani sa nu aiba nici macar un punct. Este destul de putin probabil ca o persoana care de-abia a iesit de pe bancile liceului sa poate sa fi acumulat cel putin $800,000CND din activitati economice legale. Parerea unor reprezentati autorizati de catre guvernul Canadian sa se ocupe de programul de investitori, este ca aceasta suma nu este acceptata daca provine din castig la loterie sau mostenire pentru ca asa dupa cum spune legea aplicantul trebuie sa aiba si experienta manageriala de cel putin 3 ani. Asadar, chiar daca o persoana are experienta si venitul necesar pentru a se califica in programul de investitor, este posibil sa nu se califice din cauza varstei daca nu are cel putin 45 de ani.

In concluzie, legiuitorul s-a gandit la ceva atunci cand a facut aceste modificari, avand in vedere ca ele se aplica nu numai romanilor, care s-ar inscrie mai greu in primele doua categorii de varsta, ca sa nu mai vorbim de faptul ca si posesia a 800,000 CND nu este chiar la indemana oricui…

Elisabeta Iosipescu

Membru CAPIC

Specialist in programul de imigrare independent

Protectie pentru imigrantii ilegali

O noua dezbatere cu privire la emigrare pare sa capteze atentia opiniei publice din Toronto. Trebuie protejati imigrantii ilegali?

O societate care se pretinde una dintre democratiile cele mai avansate de pe glob, inca mai trateaza oamenii in functie de nationalitate. Este acordarea preferentiala a vizelor considerata discriminare? Multe argumente pro si contra, dar cel putin autoritatile din Toronto au facut un pas pentru a proteja imigrantii ilegali. Nu pe toti, dar pe cei care au fost abuzati de soti sau sotii, au fost victimele unui atac sau au fost martori la comiterea unei crime.

O noua politica adoptata de catre “Toronto Police Service Board” permite imigrantilor ilegali sa sune la politie fara sa le fie frica. Politica “don’t ask, don’t tell” interzice ofiterilor Politiei din Toronto sa ceara cetatenilor sa spuna care este statutul lor in Canada, cu exceptia timpului cand aceste date sunt absolute necesare intr-o ancheta.

Noua politica isi propune sa protejeze victimele si sa incurajeze martorii sa depuna marturie.

Statisticile arata ca in Toronto traiesc la momentul de fata cel putin 80.000 imigranti ilegali. Toronto este orasul canadian cu cel mai mare numar de ilegali si este singurul oras care a adoptat o asemenea politica. Bineinteles politica nu este noua pentru continentul Nord American. Orase precum New York, Chicago si Los Angeles au implementate politici similare.

Dar Politia din Toronto nu este prima institutie care are o astfel de politica. “Toronto District School Board” are o politica asemanatoare pentru a se asigura ca toti copiii au acces la educatie indifferent de statutul parintilor. O simpla scrisoare de la un Avocat de Imigrare sau Membru CSIC este suficienta pentru a inscrie copiii la o scoala din Toronto.

Este buna aceasta politica sau nu?

Ziarul Toronto Star prezinta in numarul din 30 noiembrie un caz in care, datorita zelului excesiv al celor de la Imigrare, doi suspecti de crima (first-degree murder) au fost eliberati pentru ca martorul nu a putut sa vina la proces. Acesta fusese deportat intre timp. Desi Politia a incercat sa apeleze la autoritatile Federale pentru a mentine martorul in tara, acestia din urma au urmat atat de strict litera legii incat cei doi criminali au fost eliberati.

Autorul aceluiasi articol conclude ca strazile din Toronto sunt mai putin sigure atunci cand victimelor sau martorilor le este frica sa cheme politia.

Poate ca este adevarat, insa CBSA (Canada Border Services Agency) s-a lansat intr-o cruciada pentru a interzice aceasta politica.

Pana cand vom avea un raspuns, nu putem decat sa le sugeram tuturor celor care nu au documentele in ordine sa stea in Toronto si sa apeleze la un Consultant care sa le rezolve problemele legate de imigrare.

Bogdan Enica

Senior Immigration Consultant

membru CSIC si CAPIC

Motto: Trecutul EXISTA tocmai pentru a nu-i repeta erorile!
IN SPATELE USILOR INCHISE(3)

Pe website-ul unei agentii de turism australiene a fost postat un set de intrebari, precum si raspunsurile respective, care dovedesc ca oficialii agentiei au, in mod evident, simtul umorului. 

I: Voi putea vedea canguri pe strada? 
R: Depinde cat de mult alcool veti bea. 
I; As vrea sa merg pe jos de la Perth la Sydney - pot urma sinele de 
cale ferata? 
R: Sigur, sunt numai trei mii de mile, luati multa apa cu dvs. 
I: Este periculos sa umbli prin tufisuri in Australia? 
R: Deci este adevarat ce se spune despre dvs. 
I: Exista ATM-uri in Australia? Imi puteti trimite o lista a locurilor 
unde se afla acestea in Brisbane, Cairns, Townsville si Harvey Bay? 
R: Cumva ultimul dvs. sclav a murit? 
I: Imi puteti da cateva informatii despre cursele de hipopotami in
Australia? 
R: A-fri-ca este continentul acela in forma de triunghi la sud de 
Europa.
AUSTRALIA este insula aceea mare din oceanul Pacific care nu
are...sau mai bine nu. Sigur, hipopotamii se intrec in fiecare marti
noapte in Kings Cross. Veniti dezbracat. 
I: In care directie este nordul in Australia? 
R: Stati cu fata la Sud apoi rasuciti-va cu 180 grade. Contactati-ne 
cand sositi si va vom da si restul detaliilor. 
I: Pot aduce cu mine tacamuri in Astralia? 
R: De ce? Folositi-va degetele cum facem si noi. 
I: Imi puteti trimite programul Corului de baieti din Viena (Vienna 
Boys'Choir)? 
R: Austria este tara aceea micuta invecinata cu Germania, a 
carei...sau mai bine nu. Sigur, Vienna Boys Choir canta in fiecare marti noaptea in Kings Cross, imediat dupa cursa de hipopotami. Veniti dezbracat. 
I: Pot purta tocuri inalte in Australia? 
R: Sunteti politician britanic, nu-i asa? 
I: Exista supermarket in Sidney si laptele se gaseste pe tot parcursul
anului? 
R: Nu, noi suntem o civilizatie pasnica de vanatori/taietori de lemne.
Laptele este ilegal. 
I: Va rog trimiteti o lista a tuturor medicilor din Australia care pot
distribui ser impotriva veninului de sarpe cu clopotei. 
R: Serpii cu clopotei traiesc in America, care este locul de unde 
veniti dvs. Toti serpii australieni sunt perfect inofensivi, pot fi prinsi in siguranta si tranformati in animale de casa. 
I: Am o intrebare despre un animal faimos in Australia dar i-am uitat
numele. Este un fel de urs si traieste in copaci. 
R:Se numeste urs cazator (Drop Bear). Se numeste astfel pentru ca pica 
din arborii de cauciuc si mananca creierul oricui trece pe sub acestia. Ii puteti speria stropindu-va cu urina umana inainte de a iesi la 
plimbare. 
Pentru ca sa nu declansez un conflict diplomatic, n-am mentionat originea persoanelor care au pus intrebari,desi uneori se ghiceste!

Si in biroul unui avocat specializat in imigrari se pun intrebari...

- Domnule avocat, mi-ati trimis niste formulare pentru a le completa. Trebuie in engleza?
- Da.
- Stiti, numele meu e Vasilica Sarcofag. Pentru Sarcofag am gasit traducerea, dar Vasilica cum se scrie in engleza?
- A, nu, numele proprii se scriu ca atare, in limba materna.
- Dar Bucuresti? Trebuie Bucharest?
- Scrieti-l cum vreti. Oricum dosarul merge la Bucuresti si vor intelege.
- Uneori datele de nastere, sau altele care privesc timpul, se cer a fi completate "zi,luna,an", sau "an,luna" sau ca in engleza.Nu cumva este o greseala in formular?
- Nu, formularele sunt cele oficiale.
- Dar nu sunt perseverenti intr-o anumita formulare,ma gandesc...
- Fiti convins ca este OK. Altceva?
- Unele rubrici trebuie sa le "iau" de la sfarsit spre inceput, la altele nu se mentioneaza. Cum procedez?
- Respectati indicatiile, iar acolo unde lipsesc, completati cum vreti.
- Daca nu stiu adresa sorei mele, care a plecat in Italia (din auzite) ce completez?
- Ultima adresa cunoscuta de dvs.
- Si daca - Doamne fereste - i s-a intamplat ceva? Sau s-a...apucat de cine stie ce, pentru ca stiti dvs., singura...
- OK. Inteleg.Nu va afecteaza pe dvs in instrumentarea dosarului.
- NOC inseamna "Normal occupation of Canada"?
- Nu. National Occupational Classification.
- ...
- E vorba de un numar, de fapt o clasificare si il vom trece noi.
- Mama mea ne-a parasit cand eram foarte mici si nu stiu daca mai traieste sau nu. De fapt o trec pe ea ca mama, sau pe cea care ne-a crescut si ii spunem mama?
- O treceti pe mama inscrisa in Certificatul de nastere.
- Acolo a fost o incurcatura, adica de fapt tatal e trecut "necunoscut", dar noi am ramas cu el.
- Atunci, acolo unde trebuie sa declarati ceva despre tata, veti completa "necunoscut".
- Domnule avocat,daca mai am intrebari, pot sa va mai deranjez?
- Nu ma deranjati,am sa va raspund cu placere!
Alecsandru Szombath
Immigration Case manager

Motto: Trecutul EXISTA tocmai pentru a nu-i repeta erorile!
IN SPATELE USILOR INCHISE (2)
In primul episod am amintit despre noroc si ghinion.
Pentru cei care n-au citit-o, urmeaza o...poveste.
A fost odata un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului.
Dar de fiecare data, batranul il refuza.
"Pentru mine acest cal nu este doar un animal.Este un prieten.Cum pot sa-mi vand prietenul?"
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul.
Toti satenii au zis, "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat.Ce ghinion teribil."
"Ghinion sau noroc?" a spus batranul.
"Cine poate spune?"
Toata lumea a ras de el.Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici.A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
"Ce noroc!" au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici.Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a rupt piciorul incercand sa "imblanzeasca" un cal salbatic.
"Ghinion," i-au spus prietenii."Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de capul tau!"
"Ghinion, noroc, cine poate spune?" a replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati.Toti in afara de unul...fiul batranului, care avea piciorul rupt.
"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii.
"Toti copiii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Unii dintre fii nostri probabil vor fi ucisi..."
Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"
Viitorul vine spre noi fragmentat.Nu putem sti niciodata ce ne rezerva.Dar daca mentineti tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise si veti fi o persoana mai fericita. 
"Tine minte, fericirea nu depinde de ceea ce esti sau de ceea ce detii, ci doar de ceea ce gandesti."
Povestea a fost scrisa de Dale Carnegie (la nastere s-a numit Carnegey) care a trait intre 24.11.1888 si 01.11.1955. Mai toata viata si-a petrecut-o in Maryville, Missouri. Informatii suplimentare despre viata si opera lui le puteti gasi pe Internet.
In biroul avocatului erau asteptati clienti.Au sosit doua doamne respectabile si nici n-a apucat gazda sa le pofteasca sa ia loc, cand una din doamne, foarte suparata spune:
- Sunt foarte nemultumita de serviciile dvs. domnule avocat!
- Trebuie sa marturisesc, zice a doua doamna, ca si eu sunt, cel putin, surprinsa...
- O sa-mi spuneti imediat ce s-a intamplat.Doriti o cafea, ceva racoritor...
- Nu domnule, zice prima doamna, sa va spun...
- Draga, se adreseaza a doua domna catre insotitoarea ei, lasa-ma pe mine, tu esti prea nervoasa acum! Domnule avocat, noi avem doua nepoate...
- Nu, explodeaza prima, avem fiecare cate o nepoata si nepoatele noastre s-au maritat cu doi barbati...
- Nu, revine a doua, fiecare s-a maritat cu cate un barbat...
- Da, confirma prima, iar cei doi sunt frati.Ma refer la barbatii lor.Barbati gemeni.Aaa...adica vreau sa spun, frati gemeni. Si, (cautand in poseta o batista), ne-am gandit sa-i ajutam sa vina in Canada (incepe sa planga)
- Si sa vedeti, continua a doua doamna, nepoata mea, impreuna cu sotul ei au fost trimisi la vizita medicala fara sa fie chemati la interviu, iar...
- Nepoata mea, (hohotind de plans), impreuna cu sotul ei, au fost chemati la interviu!
- Precizez, afirma a doua doamna, amandoi fratii au aceeasi pregatire, au fost colegi de serviciu, au luat aceeasi nota la test si totusi...
- Si totusi, revine prima doamna, pentru ca nu v-ati ocupat suficient de dosarul lor, s-a ajuns la situatia asta. Va dati seama ce-ati facut?!
- Doamnelor, intervine avocatul, noi (CWO-Immigration)
instrumentam cu aceeasi grija fiecare dosar. Dar nu putem interveni in hotararea pe care o ia ofiterul cu imigratia in a carui sarcina a fost dosarul in cauza. Noi le-am facut amandorura aceeasi pregatire pentru interviu si suntem convinsi ca nu vor fi probleme. Dupa o perioada de timp, avocatul a primit un telefon de la prima doamna afland rezultatul:
- Cu ajutorul lui Dumnezeu, familia nepoatei mele, a
"trecut" de interviu.Buna ziua!!
Alecsandru Szombath
Immigration Case Manager

Motto: “Trecutul EXISTA tocmai pentru a nu-i repeta erorile”!

IN SPATELE USILOR INCHISE. (1)

Canada este o tara de imigranti. Sau, plina de imigranti.

Si nimic nu se va schimba – probabil – inca multi ani de-acum incolo. Toata lumea stie asta.

Presupun ca toti imigrantii cunosc ce contine un dosar care “merge” la o ambasada a Canadei dintr-o tara oarecare.

Dar ce se intampla “In spatele usilor inchise”?!

Imigrarea, ca subiect, este dezbatuta, comentata, criticata sau laudata de milioane de oameni anual.

Pentru unii, dupa ce evenimentul se consuma, frustrarea isi face simtita prezenta. Pentru altii, norocul nu putea fi mai deplin…

Dar, in spatele usilor inchise?

Expresia nu-mi apartine, a fost o carte de success (daca nu ma-nsel, si un film!) si se refera la usi normale pe care nu le poti deschide decat cu o anumita legitimatie!

Credeti ca vreau sa vorbesc despre asemenea usi? V-ati inselat!!

In ceea ce ma priveste, am sa incerc sa va povestesc cazuri amuzante care se intampla in biroul unui avocat de imigrare. Birou care are si el o usa…

Ma simt obligat sa subliniez ca voi respecta confidentialitatea proprie acestei meserii si ca numai hazardul ar putea face pe cineva sa se descopere in “spatele” unor intamplari adevarate.

Norocul si ghinionul sunt doua cuvinte care nu totdeauna inseamna ceea ce explica….dictionarul limbii romane!

Ai o ruda bogata in “Grupul celor 8”! “Ce noroc!” vor spune multi.

Ruda iti spune la telefon: “Uite ce e, voi angaja un avocat (de la CWO – Immigration) pentru ca vreau sa te aduc in Canada.Toata aceasta chestie nu te va costa nimic!”

Familia soseste aici, lasand in urma o situatie mai mult sau mai putin acceptabila, iar cele cateva mii de dolari cheltuiti, daca le-ar fi fost dati in Romania, s-ar putea spune ca familia ar fi realizata(mai sunt si asemenea cazuri!)

Sosind aici, el va lucra in constructii, ea va fi vanzatoare (munci, de altfel foarte onorabile), in orice caz el nu mai este “Domnul inginer” si nici ea “Doamna profesoara”!!

“Vai ce ghinion am avut cu ruda asta!!”

Desigur, aceasta este o situatie temporara; majoritatea isi gaseste “drumul” dupa o anumita perioada de timp rezonabila.

O asemenea persoana din strainatate a dorit sa-si aduca o ruda aici. Totul OK, dar ruda nu avea cunostinte lingvistice suficiente pentru a trece de un test si/sau un interviu si implicit sa nu faca punctajul minim necesar obtinerii vizei de rezidenta permanenta.

S-a explicat tuturor celor interesati importanta cunoasterii a cel putin uneia dintre cele doua limbi oficiale din Canada.

Replica finala a persoanei din strainatate a fost:

PROGRAMUL DE LIVE-IN CAREGIVER

CÂTEVA  RECOMANDĂRI  PENTRU  O  RELAŢIE  BUNA  ÎNTRE  ANGAJAT  ŞI ANGAJATOR

În numărul 466 al ziarului “Faptul divers” am discutat despre avantajele programului de live-in caregiver în Canada. Aceasta muncă se deosebeşte de toate celelalte prin faptul că angajatul (îngrijitorul la domiciliu, aşa numitul live-in caregiver) este obligat prin lege să locuiască în aceeaşi casă cu angajatorul (familie/parinte singur cu copil/i sau persoană în varsta).

Ca relaţia dintre angajat şi angajator să fie benefică pentru ambele părţi şi de lungă durată trebuie să nu scapaţi din vedere  următoarele recomadări:

GENERALE

1. Căutaţi o agenţie sau un consultant în imigrări cu experinţă, care este specializat în programul de live-in caregiver. Descoperiţi care vă sunt obligaţiile şi datoriile.

2. Citiţi  contractul cu atenţie înainte de a-l semna.

3. Dacă nu sunteţi de acord cu unul din paragrafele menţionate întrebaţi şi după caz, cereţi să fie modificat.

4. Respectaţi cerinţele contractului.

ANGAJATOR

1. Oferiţi live-in caregiver-ului o perioadă de familiarizare cu locuinţa, obiceiurile de zi cu zi şi cultura dumneavoastră.

1. Respectaţi programul de muncă al angajatului aşa cum a fost menţionat în contract. Gândiţi-vă că un live-in caregiver are viaţă personală, nevoie de odihnă. Nu abuzati de faptul că locuieşte în casa dumneavoastră.

3. Oferiţi-i salariul la timpul stabilit.

4. Pe parcursul anului găsiţi timp să discutaţi cu angajatul despre evoluţia muncii sale. Dacă aveţi nemulţumiri exprimaţi-le şi recomandaţi îmbunăţiri. Pe de alta parte, nu uitaţi să observaţi aspectele bune, încurajându-le.

Respectând angajatul vă respectaţi propria familie şi pe dumneavoastră înşivă.

ANGAJAT

1. Fiţi deschişi şi receptivi la cerinţele şi părerile angajatorului în legatură cu munca dumneavostră. Amintiţi-vă tot timpul acest lucru.

2. Îmbunătăţiţi-vă cunoştinţele de prim ajutor, psihologia copilului sau a persoanelor în vârstă prin participare la unele cursuri sau chiar citind cărţi de specialitate.

3. Aveţi curaj să discutaţi cu angajatorul orice detaliu care se referă la munca dumneavoastră (de exemplu: datoriile în ceea ce priveşte îngrjirea copilului/persoanei în vârstă şi a curăţeniei în casă, plata orelor muncite suplimentar, zilele libere etc)

4. Veniţi cu idei care ar putea să îmbunătăţească viaţa copiilor (jocuri, colaj, bibliotecă etc) sau persoanelor în vârstă (plimbări, lectură, pregătirea mesei etc ).

5. Respectaţi intimitatea familiei. Nu abuzati de bunăvoinţa lor. Întrebaţi dacă aveţi acces la internet sau la alte facilităţi ale casei.

Respectându-vă munca vă respectaţi pe dumneavostră înşivă.

Găsirea unui bun caregiver care să se ridice la aşteptările angajatorului sau a unei familii care să respecte munca angajatului este foarte importantă.  Parerea unui consultant specializat în imigrare şi cu experinţă substanţială în acest domeniu va fi de mare ajutor. Cu siguranţă acesta vă va oferi asistenţă în legătură cu menţinerea unei bune relaţii între angajat şi angajator pe tot parcursul contractului. De asemenea, vă va direcţiona în ceea ce ce priveşte procedura de imigrare al caregiver-ului şi familiei sale.

Apelând tot timpul la sfatul unui specialist vă va aduce confortul şi siguranţa că întreg procesul de imigrare a fost urmat în mod corect.
Elisabeta Iosipescu, “Immigration Case Manager” ,Membru în CAPIC

AVANTAJELE  PROGRAMULUI  DE  LIVE-IN  CAREGIVER  ÎN  CANADA

 Programul de “Live-in Caregiver”, precum este numit de către CIC (Citizenship and Immigration Canada) a fost pus în practică în aprilie, 1992 pentru a împlini o lacună a societăţii canadiene. Lipsa îngrijitorilor la domiciliu pentru copii, bătrâni sau persoane cu handicap, care să fie doritori să locuiască în aceeaşi casă cu familia angajatorului devenise din ce in ce mai mare. În acest sens s-a hotărât elaborarea acestui program prin care persoanele, care se califică pentru a lucra în acest domeniu, să poată să aplice din exteriorul Canadei. Astfel s-a creat o bună şansă de a imigra în Canada pentru cei care nu s-ar fi calificat sub nici o altă formă.

 Programul se adresează tuturor persoanelor care au vârsta de cel puţin 18 ani, au obţinut diploma de liceu, au un contract cu o familie din Canada şi vorbesc engleză şi/sau franceză. Cea de-a cincea cerinţă este una din urmatoarele: aceste persoane trebuie să fii urmat o şcoală de cel puţin şase luni în acest domeniu sau să fii muncit cel puţin un an de zile ca babysitter. Programul se extinde şi asupra celor care au experienţă în alte domenii asemanatoare, precum învăţământ, asistenţă sociala, sănătate etc.

Comparându-l cu alte programe, ca de exemplu cel de imigrare independentă (skilled worker), investitor, întreprinzător sau liber profesionist (self-employed), cel de live-in caregiver vă dă posibilitatea de a ajunge în Canada într-un timp foarte scurt.  În cazul cetăţenilor români, după ce a fost  obţinută aprobarea contractului cu familia din Canada, timpul de procesare este de aproximativ o luna. De asemenea suma de peste 10.000$CND ceruta pentru stabilire în cazul programelor menţionate mai sus nu este necesară unui live-in caregiver.

În general, oamenilor le place să se simtă în siguranţă din punct de vedere financiar. Acest program vă dă posibilitatea de a începe economisirea unui venit chiar din prima lună de muncă.  Având în vedere faptul că persoana care munceşte în acest domeniu, locuieşte cu familia în aceeaşi casă, în general nu va avea cheltuieli pentru chirie şi/sau mâncare. Un alt avantaj este ca în GTA (Greater Toronto Area) angajatorul este obligat să plătească pe cel care lucrează ca live-in caregiver cel puţin 9$CND/oră în timp ce salariul minim pe economie este de 7.75 $CND/oră. Prin lege (Employment Standards) un live-in caregiver are dreptul să fie liber în cele 8 sărbători naţionale ale Canadei (Ziua Recunoştinţei, Anul Nou, 1 Iulie etc) În funcţie de familie şi de contractul care a fost semnat între angajat şi angajator, live-in caregiver-ul poate beneficia de alte privilegii precum folosirea maşinii familiei în interes personal sau excursii plătite de familie.

ULTIMA NOUTATE ÎN PROGRAMUL FEDERAL DE IMIGRARE ÎN CANADA 

Majoritatea cunoaştem ca cel mai des folosit program de imigrare în Canada este cel de imigrare independentă (Skilled Worker) la nivel federal. După cum arată statisticile oferite de către Ministerul Imigraţiei şi Cetăţeniei, în anul 2005 din totalul de 262,228 de rezidenţi permanenţi, 130,242 au intrat şi s-au stabilit în Canada ca imigranţi independenţi (Skilled Workers) în timp ce 4,552 au fost live-in caregivers, 45,404 au devenit rezidenţi prin programul de sponsorizare iar 8,047 prin programele provinciale exceptând Quebec-ul.

Acest progam este construit pe un sistem de puncte, în funcţie de care sunt evaluate educaţia candidatului, experienţa de muncă, vârsta şi abilitatea de a vorbi limba engleză şi/sau franceză. Punctajul minim care îi este necesar unei persoane pentru a obţine viza de imigrant este de 67 de puncte.

Începând cu data de 1 Septembrie 2006 a intrat în vigoare noua formă de aplicare pentru rezidenţă în Canada sub programul federal de imigrare independentă (Skilled Worker). Departamentul federal de imigraţie a numit-o “procesul simplificat de aplicare pentru programul federal de imigrare” (The Simplified Application Process for Federal Skilled Workers).

Probabil vă întrebaţi ce înseamnă aceasta nouă formă de aplicare pentru rezidenţa, care este scopul ei, cine sunt beneficiarii, care este timpul de procesare? Să începem cu răspunsul primei întrebări:

În ce constă această nouă formă de aplicare? “The Simplified Application Process for Federal Skilled Workers” cuprinde două etape: (1) Aplicarea iniţială şi (2) Completarea Documentelor Suport. În prima etapă nu se va face o evaluare prealabilă ci doar se va verifica daca aplicaţia a fost completată corect, dacă s-a ataşat împuternicirea persoanei care vă reprezintă şi dacă s-a plătit suma corecta pentru procesare. În cea de-a doua etapă, după ce biroul de imigrare este pregătit să evalueze dosarul dumneavostră, aplicantul va fi contactat şi i se va cere să trimită toate documnetele personale privind educaţia, experienţa în muncă, statutul marital şi rezultatele testului de limbă engleză şi/sau franceză dacă va fi cazul. Acestea vor sustine o noua aplicaţie pentru rezidenţă, de data aceasta sub forma care a fost folosită şi în trecut. De asemenea, alte taxe adiţionale vor fi cerute dacă numărul membrilor familiali va creşte.

De ce a fost necesară această schimbare? În majoritatea ţărilor unde există birouri de imigrare în Canada, perioada de aşteptare pentru rezolvarea unui singur dosar durează între 5 luni şi aproape 6 ani, în funcţie de ţara în care candidatul poate aplica. Datorită acestui fapt Ministerul Imigraţiei şi Cetăţeniei a considerat că este mult mai uşor ca documentele fiecărui aplicant să fie trimise nu în momentul aplicaţiei iniţiale ci doar înainte de a atinge stadiul evaluării fiecarui dosar de imigrare în parte.

Este important de menţionat ca această iniţiativă nu va grăbi procesul de aplicare şi nu va modifica modalitatea de evaluare a documentelor aplicanţilor bazată pe criteriul punctajului. În timpul procesului de aşteptare, aplicanţii pentru rezidenţă pot să-şi schimbe locul de muncă, statutul marital, adresa sau alte date personale. Departamentul federal al imigraţiei din Canada doreşte să evite  povara continuă de a reactualiza dosarele aplicanţilor în funcţie de schimbările din viaţa lor. De asemenea, folosind noua formă de aplicare, spaţiul fizic necesar depozitării tuturor dosarelor din birourile guvernamentale de imigrare poate fi micşorat.

Cine are dreptul să folosească noua formă de aplicaţie pentru rezidenţă în Canada sub programul de Skilled Worker? Toate persoanele care doresc să aplice o pot face cu excepţia celor care au fost deja selectaţi de o altă provincie canadiană, au primit certificatul de selecţie din partea provinciei Quebec, au un contract de muncă asigurat în Canada, studiază sau  muncesc legal pe teritoriul Canadei şi aplică la biroul de imigrare din Buffalo şi/sau au statut legal în Statele Unite şi aplică la acelaşi birou din Buffalo, statul New York.

Cei care deja au aplicat înainte de 1 Septembrie, când noua modalitate de aplicare a intrat în vigoare, vor fi evaluaţi în conformitate cu vechiul sistem. Celor care aplică dupa această dată fără să cunoască noua modalitate de aplicare pentru rezidenţă la nivel federal li se vor înapoia documentele personale până când biroul de imigrare îi vor anunţa că acestea pot fi returnate.

Analizând procesul simplificat de aplicare pentru rezindenţă în Canada la nivel federal putem cu uşurinţă observa că exista un avantaj primordial, şi anume faptul că în momentul aplicării, candidatul nu trebuie să demonstreze că împlineşte punctajul care a fost menţionat mai sus; acesta fiind necesar doar în momentul evaluării. De exemplu dacă aplicantul nu vorbeşte limba franceză sau/şi engleză sau are cunoştinţe minime în ceea ce priveşte aceste doua limbi la început, el poate să-şi îmbunătăţească nivelul limbilor cerute până în momentul evaluării. Cu toate acestea, gândindu-ne la faptul că procesul de selecţie se bazează pe acelaşi sistem de puncte, perioada de procesare nu este scurtată şi mai cu seama faptul că pe parcursul timpului de aşteptare pot apărea diferite modificări în sistemul de imigrare, fiecare aplicant care doreste să aibă rezultate maxime  trebuie să fie extrem de atent la toate aceste detalii şi la faptul că părerea unui consultant specializat în imigrări este de mare ajutor.  Elisabeta Iosipescu, “Immigration Case Manager” ,Membru în CAPIC

AU APARUT INSTRUCTIUNILE DE APLICARE A NOILOR CRITERII PENTRU QUEBEC.

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) şi al CAPIC

Avocat pledant înscris în Baroul din Bucureşti

Director al D&G Europe Consulting

In ultimele zile ale lui octombrie au fost publicate mult aşteptatele instrucţiuni cuprinzând procedura de recrutare şi selecţie a imigranţilor economici destinaţi provinciei Quebec (Guide des procédures d'immigration-GPI, Composante 3).  Aceste reglementări sunt destinate funcţionarilor ce soluţioneaza cererile de emigrare şi, ca atare, sunt cu mult mai detaliate decât informaţiile cu caracter general puse la dispoziţia publicului pe situl Ministerului Imigraţiei si comunităţilor culturale.  Ne grăbim să prezentăm elementele de noutate cele mai frapante, deoarece majoritatea românilor ce au emigrat în Canada în ultimii trei ani (inclusiv cei ce s-au instalat în Ontario) au venit prin sistemul de selecţie al Quebecului şi, probabil, alte câteva mii aşteaptă acum cu sufletul la gură să vadă dacă mai au şanse în lumina noilor criterii.

Conţinutul noului GPI confirmă reorientarea radicală a criteriilor de selecţie spre recrutarea cu precădere a candidaţilor de care are nevoie piaţa muncii din Quebec, concomitent cu abandonarea preferinţei obsesive acordate până de curând celor cu studii superioare, indiferent de domeniu.  Această nouă orientare se poate vedea foarte bine prin simpla comparaţie a vechiului tabel de echivalare a diplomelor româneşti, cu cel publicat zilele trecute.  Iată câteva modificări semnificative:

Reamintim că (vezi articolele din numerele precedente), în afara nivelului de pregătire, se acordă (sau nu) puncte separate pentru "domeniul de studii" (domaine de formation), factor nou introdus cu care se va încerca pe viitor reajustarea rapidă a procesului de selecţie la cerinţele pieţei muncii, prin modificarea frecventă (si retroactivă!) a ponderei diferitelor domenii în punctajul total acordat.  Acest factor se aplică atât titularului, cât şi soţului sau concubinului său, putând influenţa în mod hotărâtor decizia finală în dosar.  După cum deţine sau nu diplome în domeniile prioritare (prioritate ce trebuie să existe în toate cele trei momente: al depunerii dosarului, al examenului preliminar, precum şi al interviului), un cuplu poate acumula pâna la 15 puncte pentru acest factor, sau niciunul.  Cu titlu de exemplu, un dosar având ca titular o chimistă căsătorită cu un brutar absolvent de şcoala profesională (chiar şi fără bacalaureat), poate acumula toate aceste 15 puncte.  In schimb, un profesor de limba franceză (absolvent de facultate de filologie) căsătorit cu o arhitectă (sau o avocată, sau o economistă, sau o psiholoagă, sau o doctoriţă etc.)  primeste zero puncte pentru factorul domaine de formation şi va trebui să încerce a compensa punctele lipsă cu alţi factori legaţi de capacitatea sa de a găsi de lucru în Quebec, pentru fi în măsură să depăşească pragul eliminatoriu de 57 de puncte (seuil éliminatoire d'employabilité). 

Desigur, situaţia se poate schimba pe parcursul procesării dosarului, şi orice asemenea schimbare intervenită până în ziua interviului poate afecta rezultatul final.  De aceea, este prudent ca cei expuşi unor asemenea riscuri (de fapt marea majoritate a candidaţilor potenţiali) să-şi ia precauţiile necesare pentru acumularea de puncte suplimentare.  Una din căi este studiul intensiv al limbilor oficiale ale Canadei, şi în special al francezei; o buna impresie face asupra funcţionarilor de imigraţie înscrierea la cursurile oferite de Alliance française şi de Institutul francez din Bucuresti (sau centrele culturale franceze din provincie); dacă se ajunge cu bine la faza interviului, faptul că a urmat asemenea cursuri va aduce candidatului puncte suplimentare nu numai pentru factorul „connaissances linguistiques”, dar şi pentru „adaptabilitate”.  O altă cale sigură de a acumula puncte suplimentare este echivalarea diplomelor prin serviciile de resort ale Ministerului imigraţiei si relaţiilor culturale din Quebec.  Un asemenea demers, încheiat cu rezultat pozitiv, aduce automat 6 puncte suplimentare, care pot fi decisive.  In sfârşit, ideal ar fi pentru candidatul diligent să obţină o ofertă de lucru validată de guvern de la un angajator din Quebec, ceeace i-ar aduce alte 10 puncte daca provine din afara zonei metropolitane a Montrealului (sau numai 5 in caz contrar).  Nu este nevoie să mai menţionăm că acest gen de operaţii nu se află la îndemâna oricui, fiind foarte importantă asistenţa acordată de specialiştii acreditaţi, cu sediul în Canada.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce se conturează noile practici desprinse din recenta restructurare majoră a politicii de selecţie a imigranţilor.

IMIGRATIE: MODIFICAREA RADICALA A SISTEMULUI DE SELECTIE AL QUEBECULUI

Alexandru Dan Gheciu

Membru titular al CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) si al CAPIC

Avocat pledant înscris în Baroul din Bucureşti

Director al D&G Europe Consulting

Guvernul provinciei Quebec a anuntat zilele trecute restructurarea criteriilor de selectie pentru toate categoriile de imigranti.  Schimbarile cele mai spectaculoase se produc in randul imigrantilor economici (travailleurs qualifiés, travailleurs autonomes, entrepreneurs si investisseurs), adica al celor printre care se numara majoritatea candidatilor din Romania.  In ce priveste celelalte categorii, merita consemnata reducerea duratei pentru care parintii se angajeaza sa-si intretina copiii sponsorizati si facilitatile privind sponsorizarea privata a refugiatilor. Totodata, au fost modificate radical listele de profesiuni „en demande” in Quebec si de studii privilegiate.  Noile liste se aplica retroactiv tuturor dosarelor depuse pana pe data de 15 octombrie 2006, care nu au ajuns inca la faza examenului preliminar.  De aceea, sfatuim pe toti cei cu dosare depuse pana in prezent, dar care nu au fost chemati inca la interviu, sa consulte un profesionist pentru a verifica daca mai au sanse de reusita in lumina noilor liste.  In mod deosebit, au motive de ingrijorare inginerii (de orice specialitate) si programatorii ce nu au acumulat suficienta experienta profesionala, ori nu stau prea bine cu limba franceza. 

Noile liste se caracterizeaza prin reducerea drastica atat a profesiunilor „cerute” de provincia Quebec, cat si a categoriilor de studii privilegiate.  Ambele liste fusesera introduse pentru a adauga puncte suplimentare candidatilor vizati si a compensa astfel eventuala lipsa de experienta profesionala sau de cunostinte lingvistice.   Din toate profesiunile pentru care se cer studii superioare (13 in total) aflate pe lista precedenta, care ramasese neschimbata din 28 iunie 2002, au fost pastrate numai doua, respectiv chimistii si statisticienii.  Au disparut inginerii (inclusiv inginerii chimisti), programatorii, industrial designer-ii si fizicienii; au fost reduse de asemenea si ocupatiile pentru care nu se cer studii universitare (de la 8 la 6), in schimb au aparut pe noua lista macelarii!  Toti cei ce au ramas in afara acestei liste, vor fi evaluati in cadrul programului „Employabilité et mobilité professionnelle”, ceeace poate avea consecinte dramatice!  Cat priveste lista de studii privilegiate, cele de nivel universitar au fost reduse de la 18 la 3, iar cele de nivel post-liceal de la 21 la 7. 

Asadar, pe 13 octombrie 2006 s-au anuntat doua categorii de schimbari.  Prima se refera la dosarele aflate in curs de procesare si vizeaza listele de profesii si de studii privilegiate care s-au modificat cu efect retroactiv, iar a doua, respectiv introducerea unor criterii de selectie fundamental modificate, se refera la dosarele ce se depun incepand cu data de 16 octombrie 2006.  In privinta acestei din urma categorii, ghidul de autoevaluare existent in prezent pe situl oficial al Guvernului din Quebec nu ofera decat rezultatul final, fara a da detalii despre ponderea fiecarui factor in parte; consecinta este ca cei ce-l folosesc si primesc un raspuns negativ nu au nici cea mai mica idee despre ce ar trebui sa faca pentru a-si imbunatati sansele.   Noile criterii, respectiv ponderea fiecaruia in punctajul total, sunt in majoritatea lor esentialmente noi.  Intr-adevar, versiunea modificata a “Règlement sur la ponderation applicable à la sélection des ressortissants étrangers” creaza un singur set de criterii in locul a ceeace in trecut acoperea trei programe diferite, respectiv „Offre d’emploi assurée”, „Profession en demande au Québec” si „Employabilité et mobilité professionnelle”; apartenenta la unul din primele doua avea ca efect evitarea primului filtru eliminatoriu si saltul direct in faza examenului preliminar. 

Noul set de criterii nu mai include factorul „emploi” (ocupatie), copiind astfel modificarea introdusa in sistemul de selectie federal prin actuala legislatie introdusa in 2002.   Nu se mai acorda puncte pentru existenta unui cunoscut in Quebec, ci numai pentru rude apropiate (nici chiar unchii si matusile nu mai conteaza).  Existenta unei oferte validate de munca are pondere diferita dupa cum provine din Montreal (5 puncte) sau din alta parte a Quebecului (10 puncte).  Este de asemenea schimbat în mod radical punctajul pentru studii, este modificat modul de evaluare a varstei, a existentei copiilor si a experientei profesionale; s-au introdus factori noi (cum este „domaines de formation”, respectiv profilul studiilor, factor ce ia in considerare nu nivelul, ci domeniul de pregatire).  In sfarsit, au fost introduse noi praguri de admisibilitate, respectiv scoruri totale minime.  Acestea sunt: 53 de puncte pentru candidatul celibatar si 60 pentru cel casatorit, in faza examenului preliminar, respectiv 59 si 68 la momentul selectiei (adica la interviu).  In plus, a fost introdus un nou „seuil éliminatoire d’employabilité ”, adica un minim de puncte care trebuie acumulate pentru factorii legati de studii si ocupatie si care este de 50 puncte in cazul celibatarilor si de 57 pentru persoanele casatorite.  Deci nu este suficient pentru un candidat celibatar, de exemplu, sa acumuleze un total de 53 de puncte; trebuie ca 50 dintre acestea sa fie acordate pentru factorii legati de capacitatea sa de a-si gasi de lucru in Quebec.  Mentionam de asemenea ca nu va mai fi deajuns ca solicitantul sa dovedeasca existenta fondurilor cerute cu titlul de "autonomie financiara"; va trebui sa incheie si un contract cu Guvernul Quebecului in sensul ca va aduce efectiv acesti bani in Canada.

Dupa cum se poate observa, nu mai exista liste privilegiate in noul sistem de selectie; cele ce au fost modificate saptamana trecuta se refera numai la dosarele vechi.  De acum incolo, toti candidatii vor fi examinati in lumina aceleiasi grile de selectie. 

ATENTIE: O parte din noile criterii se vor aplica in mod retroactiv!  Este vorba mai ales de domeniile de pregatire.  Lista acestora se va modifica in mod frecvent, in functie de necesarul de pe piata muncii, iar modificarile se vor aplica tuturor dosarelor care nu au trecut de faza interviului.  Cu alte cuvinte, data depunerii dosarului nu mai ofera o garantie ca rezultatul auto-evaluarii, care a determinat pornirea demersului, va ramane favorabil si pe parcursul perioadei ce se va scurge pana la interviu.

Instructiunile amanuntite de aplicare a noilor criterii vor incepe sa apara pe 30 octombrie 2006.  Pana atunci nu putem stii, de pilda, daca guvernul Quebecului va mai publica si un tabel special de echivalare a diplomelor romanesti (cum a existat in trecut), sau va supune pe candidatii din Romania criteriilor pe care le-au instituit cu caracter general.

ULTIMELE DATE STATISTICE PRIVIND IMIGRAŢIA DIN ROMÂNIA

Alexandru Dan Gheciu

Certified Canadian Immigration Consultant

Avocat pledant în Baroul Bucureşti

România se pregăteşte să intre în Uniunea Europeană (şi se pare chiar că va intra peste trei luni, după ultimele ştiri), dar sunt prea puţine semne că acest eveniment va afecta în chip hotărâtor dorinţa unei părţi impresionante a populaţiei sale de a emigra.   Dacă cehii, polonezii şi ungurii au încetat de mult să mai reprezinte o sursă semnificativă de imigraţie economică pentru Canada, concetăţenii noştri se menţin în continuare pe locuri fruntaşe, mai ales dacă ţinem seama de populaţia totală a diferiţilor competitori în acest clasament.  Intr-adevăr, dacă luăm 2005 ca an de referinţă, Canada a primit un total de 262.236 de noi rezidenţi permanenţi, dintre care 153.310 au fost imigranţi economici, 63.534 au fost membrii de familie sponsorizaţi (inclusiv 45.454 de soţi sau concubini), iar alţi 35.768 au fost acceptaţi ca refugiaţi.  Diferenţa o formează cei aprobaţi pe motive umanitare sau de politică publică, inclusiv un numar de 8 persoane misterioase pentru care statistica oficială menţionează „Category not stated”.  Cifrele menţionate nu includ pe cei care au primit vize de “temporary residents”, adică vizitatori, studenţi şi deţinători de premise de muncă.  Comparativ cu 2004, Canada a primit cu 26.412 mai mulţi rezidenţi permanenţi în 2005, majoritatea imigranţi economici.  De menţionat, însă, că în anul 1991 au fost acceptaţi cu peste 20 de mii mai mulţi imigranţi economici decât în 2005.

Din România au primit vize de rezidenţi permanenţi un număr de  4.964 de persoane, cu 694 mai puţine decât în 2004.  Anul de vârf în ultimul deceniu a fost 2001, cu 5.688 de imigranţi români.  In 2005 România s-a aflat pe locul 11 ca sursă  de imigraţie dacă luăm în calcul toate continentele, dar pe locul trei dacă ne limităm la Europa, după Anglia şi Franţa (de unde emigrează mai ales persoane provenite din fostele colonii), dar înaintea Rusiei (3.607), a Ucrainei (2.317) şi a Bulgariei (1.685).  De menţionat că, dacă examinăm numărul total de refugiaţi acceptaţi în 2005, România nu mai figurează printre primele 25 de ţări de provenienţă; sunt listate, însă, printre acestea, Ungaria şi Republica Cehă, probabil cu azilanţi romi.  Pe ansamblu, ţara care se menţine constant ca primă sursă de imigraţie pentru Canada este R.P. Chineză (42.921 imigranţi în 2005), care a detronat India încă din anul 1998.  Aşadar, pe locul doi în 2005 India (33.146), pe locul trei Pakistan (13.576) şi pe locul patru Statele Unite (9.262), de unde foarte mulţi aşa zişi "illegal aliens" ameninţaţi cu deportarea se reorientează spre Canada.  Anglia este pe locul 7, cu 5.865 de imigranţi, iar Franţa pe locul zece, cu 5.430.

In anul 2005 au imigrat în Ontario 140.533 de noi rezidenţi permanenţi, comparativ cu 43.308 în Quebec, 44,767 în B.C. şi 19.399 în Alberta.  După cum se ştie, provincia Quebec practică un sistem propriu de selecţie a imigranţilor economici, pe baza unui tratat încheiat cu Guvernul federal în 1991.  Datorită ritmului mult mai rapid de procesare a acestui gen de dosare, majoritatea candidaţilor din România au depus în ultimii cinci ani dosare cu destinaţia Quebec, ceeace, în mod neaşteptat, a adus venituri importante centrelor culturale franceze de pe teritoriul românesc, care organizează cursurile de limbă recunoscute de autoritaţile Quebecului.

In primul trimestru al lui 2006, România s-a aflat pe locul şase ca sursă de imigraţie pentru Quebec, cedând Columbiei locul cinci, pe care-l ocupase în perioada 2001-2005. Prin raport cu trimestrul 1 al anului 2005, clasamentul a suferit şi alte modificări, mai ales prin preluarea „şefiei” de către Algeria, care a detronat China şi a luat-o înaintea Franţei şi Marocului, care, între 2001-2005 ocupaseră locurile doi şi trei.  In 2005 România a furnizat 5,8% din imigraţia destinata Quebecului (cu 2.521 de dosare aprobate), faţă de 8,5% China, 8,2% Franţa, 8,0% Algeria şi 6,3% Marocul. 

Introducerea cu începere de la 1septembrie 2006 a „aplicaţiei simplificate” pentru dosarele depuse pe sistem federal (a se vedea articolele precedente pe această temă) ar putea să însemne un reviriment şi pentru Ambasada Canadei din Bucureşti, care a neglijat în mod vădit, în ultimii ani, pe cei ce au ales alte destinaţii decât provincia Quebec.  Opţiunea federală, în pofida timpului de aşteptare mai îndelungat, este mai atrăgătoare pentru cei trecuţi de 35 de ani, sau mai puţin înclinaţi să înveţe franceza, ca şi pentru toţi cei care preferă un sistem în care posibilitatea unor decizii arbitrare este redusă la minimum.  Noua procedură prezintă şi avantajul că nu se mai cere trecerea unui test de limbă prealabil depunerii dosarului, ceeace dă candidatului timp destul de pregătire în perioada de aşteptare.  In plus, totalul taxelor percepute este mai redus decât în cazul dosarelor pentru Quebec, iar suma depusă iniţial se restituie dacă solicitantul îşi modifică planurile înainte de momentul deciziei finale.

IMIGRAŢIA CANADIANĂ LA RĂSCRUCE DE DRUMURI (DIN NOU!?)

Alexandru Dan Gheciu

Membru al CSIC si al CAPIC

Director al D&G Europe Consulting

După cum am mai anunţat, guvernul liberal, aflat în ajunul unor alegeri ce riscă a fi câştigate de opoziţie, se pregăteşte să lanseze, printre altele, un program menit a creşte cu cca. 40% numărul imigranţilor pe care Canada îi va accepta începând cu anul viitor.  La baza acestor măsuri stau, desigur, interese electorale (experienţa a dovedit că noii imigranţi--deveniţi cetăţeni--votează în mod constant cu partidul aflat la putere în momentul când au fost acceptaţi), dar şi adevărul de necontestat că evoluţia demografică a Canadei reclamă un aport anual de imigranţi echivalent cu cca. 1% din populaţia sa totală.  Această din urmă necesitate a devenit cu atât mai stringentă cu cât generaţia de după război (aşa numiţii baby-boomers) se apropie de vârsta pensionării şi nu li se vor putea asigura pensiile dacă nu se ridică în mod masiv numărul plătitorilor de taxe.  Acest aspect a fost reiterat în mod clar de Ministrul de externe al Canadei, dl. Pettigrew, într-o cuvântare ţinută pe 12 octombrie 2005:

"Populaţia Canadei trebuie să se ridice la 40 de milioane în următorii câţiva ani pentru a acoperi costul numărului masiv de 'baby boomers' ajunşi la vârsta pensionării" (citat de Bill Cury în Toronto Star din 13 octombrie a.c.)

Dincolo de aceste cifre, însă, societatea canadiană se confruntă cu serioase probleme generate, în cea mai mare parte, de modul defectuos în care a fost conceput şi funcţionează actualul sistem federal de selecţie a imigranţilor.  Renunţându-se la listele de ocupaţii (care asigurau de bine, de rău, corelarea fluxului de nou veniţi cu nevoile pieţei muncii) şi punându-se accentul principal pe studii şi cunoştinţe lingvistice, s-a ajuns la situaţia că noii veniţi nu reuşesc să-şi găsească de lucru la nivelul pregătirii lor, în timp ce angajatorii canadieni se văd confruntaţi cu o acută lipsă de mână de lucru într-o serie întreagă de profesii şi meserii, cum ar fi sudori, strungari, şoferi profesionişti, personal medical etc.

Aşa se explică de ce, imediat după anunţarea majorării cifrelor de imigraţie, o serie întreagă de articole apărute în presa canadiană au exprimat îngrijorarea autorilor şi a numeroşi cititori în sensul că o asemenea măsură, departe de a soluţiona problemele Canadei, va pune o presiune sporită pe resursele existente şi va diminua, în loc să crească, veniturile contribuabililor.  In articolul ce-l semnează în "Ottawa Sun" din 14 octombrie 2005, Michael Harris afirmă rituos că măsurile preconizate vor avea ca efect transferul de venit de la angajaţi către angajatori prin scăderea nivelului general al salariilor.  In plus, domnia sa evocă cifre din chiar statisticile oficiale, potrivit cărora 20% din imigranţi trăiesc din ajutor social la trei ani după sosirea în Canada, motiv pentru care numai provincia Ontario, de pildă, a cheltuit 100 de milioane de dolari în anul 2001 pentru asistenţă socială.  Fără a se declara împotriva oricărui fel de imigraţie, autorul citat deplânge faptul că numai 23% din numărul total al noilor veniţi sunt aleşi pe criterii economice, în considerarea capacităţii lor de a aduce un beneficiu Canadei, pe când restul sunt refugiaţi sau membri de familie sponsorizaţi, care, în cea mai mare parte, nu posedă calificările necesare pentru a-şi găsi de lucru.

Conştient de minusurile sistemului, dl. Joe Volpe, Ministrul imigraţiei a declarat recent într-un interview acordat ziarului montrealez "The Gazette", că se preconizează mutarea accentului de pe diplomele universitare pe deprinderile practice în acele meserii de care are mai multă nevoie Canada.  Aşadar, la trei ani de la adoptarea actualului sistem de selecţie a imigranţilor, pentru pregătirea căruia s-au cheltuit zeci de milioane de dolari pe studii şi dezbateri, care sitem a intrat în vigoare în pofida protestelor şi avertismentelor venite din partea publicului şi a asociaţilor profesionale (inclusiv CAPIC), se recunoaşte acum că s-a comis o mare greşeală.  Iată ce spune dl. Volpe:

"Pănâ acum ne-am concentrat pe cei cu pregătire superioară pentrucă am crezut (!?) că aceştia se vor adapta cel mai bine la mediul nostru economic în continuă schimbare.  Aceasta a fost o greşeală (sublinierea noastră).  Singurul lucru ce s-a produs ca rezultat a fost o penurie crescândă de calificări cerute de creşterea economică, fenomen căruia sistemul actual nu este pregătit să-i facă faţă, deoarece recrutează în mod neselectiv" (vezi articolul "Open Door to Tradespeople" din 8 octombrie 2005, semnat de Elisabeth Thompson).

In concluzie, dl. Volpe a declarat că, pe lângă modificarea criteriilor de selecţie (despre care vom avea, probabil, mai multe detalii dupa 1 noiembrie a.c.), Departamentul imigraţiei trebuie să abandoneze ideia de a aştepta pasiv să vină imigranţii la el, şi să le iasă mai de grabă în întâmpinare, identificându-i şi recrutându-i pe aceia de care are nevoie Canada.

In ultima vreme s-au făcut însă auzite şi voci care pun sub semnul îndoielii însăşi capacitatea birocraţiei guvernamentale de a soluţiona problemele imigraţiei, indiferent de perfecţiunea sistemului pe care-l preconizează sau aplică.  Prestigiosul Institut Fraser, promotor al principiilor economiei de piaţă şi adversar al oricărui control guvernamental de care societatea nu are neapărată nevoie, a publicat luna trecută un amplu studiu (de 61 pagini) intitulat "Immigration and the Welfare State in Canada: Growing Conflicts, Constructive Solutions" sub semnătura lui Herbert Grubel, Professor of Economics (Emeritus).  Studiul ajunge la concluzia că recrutarea noilor veniţi trebuie nu numai să ţină seama de cerinţele pieţei muncii, dar să se facă prin contactul direct între angajatorii canadieni şi solicitanţii de peste hotare, cu minimum de imixtiune din partea guvernului şi cu contribuţia decisivă a unor asociaţii neguvernamentale specializate.  Iată pe scurt care sunt principalele propuneri conţinute în studiul amintit (care nu au caracter oficial, dar pot servi ca surse de inspiraţie pentru viitoarele reglementări):

1)      Statutul de rezident canadian va fi acordat la început numai cu caracter temporar şi numai celor aflaţi în posesia unei oferte valabile de muncă, într-o meserie aflată pe o listă pregătită de guvern cu sprijinul angajatorilor din sectorul privat.  Singurii imigranţi cărora nu li se va aplica acest regim vor fi refugiaţii, pentru care Canada este obligată să aplice normele impuse de tratatele internaţionale pe care le-a semnat.

2)      Solicitanţii posesori de oferte de lucru vor primi permise temporare de lucru, iar familiile lor vize de vizitator.  Permisele de lucru vor fi valabile pe doi ani, cu posibilitate de prelungire pe alţi doi ani.

3)      După patru ani, deţinătorii de permise de muncă şi familiile lor pot obţine statutul de rezidenţi permanenţi (fără a mai fi nevoie să satisfacă alte criterii sau să obţină un anumit punctaj), iar după alţi doi ani, pe cel de cetăţeni.

4)      Rolul guvernului se va reduce la: a) elaborarea listelor menţionate la pct. 1; b) prevenirea acordării de vize pentru cei inadmisibili din punct de vedere medical sau periculoşi pentru securitatea Canadei; c) stabilirea şi monitorizarea unui sistem bazat pe iniţiativa privată pentru colectarea informaţiilor privind rezidenţa şi activitatea profesională a posesorilor de permise de muncă; d) supravegherea respectării legilor de către posesorii de permise de muncă şi deportarea celor ce le încalcă sau îşi pierd locul de muncă şi nu-şi găsesc altul în următoarele trei luni; e) eliberarea vizelor prin ambasadele Canadei.

In ce priveşte candidaţii oameni de afaceri, studiul propune ca şi aceştia să fie acceptaţi numai cu caracter temporar şi cu condiţia sa investească cel puţin un milion de dolari în economia canadiană.

Sistemul propus de Fraser Institute rezervă un rol precumpănitor activităţii unor firme private specializate care, pe lângă acţiunile menţionate mai sus (pct. 4 lit. c), vor asigura recrutarea viitorilor deţinători de permise de muncă, deplasându-se în ţările-sursă şi selecţionând pe candidaţii ce îndeplinesc condiţiile cerute de angajatorii canadieni.  Autorităţile guvernamentale (inclusiv ambasadele) nu vor mai avea nici un cuvânt de spus în evaluarea studiilor, experienţei sau cunoştinţelor lingvistice ale candidaţilor; dacă angajatorii vor accepta candidaţi necorespunzători, îi vor sancţiona legile concurenţei şi, în general, ale economiei de piaţă, nu constrângerile impuse de guvern.  Pentru a ilustra viabilitatea acestui sistem, autorul studiului invocă modul de funcţionare a sistemului introdus de NAFTA în eliberarea permiselor de muncă pentru cetăţenii ţărilor semnatare (SUA, Canada şi Mexic), care a demonstrat că personalul calificat dintr-o ţară îşi găseşte uşor de lucru în alta, fără amestec din partea guvernului vreuneia din ele.

O propunere pe care însăşi autorul o apreciază ca extrem de dură, o constituie eliminarea totală a clasei rudelor sponsorizate de către cetăţenii sau rezidenţii canadieni (aşa numita "family class").  Pentru a o justifica, Prof. Grubel se referă la faptul că, pur şi simplu, sistemele canadiene de "health care" şi de "public pensions" sunt deja suprasolicitate, iar cei din categoria sus-amintită au puţine şanse de a se integra din punct de vedere economic în societatea canadiană, fiind mai probabil că vor recurge la ajutor social odată ajunşi aici.  Pe viitor, studiul propune ca cei ce doresc să se stabilească în Canada (în condiţiile descrise mai sus) să fie preveniţi de la bun început că nu-şi vor putea aduce părinţii şi bunicii în Canada, iar dacă nu suportă despărţirea, să fie sfătuiţi să renunţe la proiect; desigur, nimic nu-i va împiedica să-i cheme în vizită, dar trebuie să fie conştienţi că statutul de vizitator nu se va mai putea modifica în nici un fel dupa sosirea respectivilor în Canada şi că nu vor putea cere ajutor social sub nici un motiv.  De asemenea, dacă vor reunificarea familiilor, rudele respective vor putea la rândul lor să-şi caute de lucru şi să se stabilească pe cont propriu în Canada.  Cu titlu de compromis, studiul sugerează că totuşi, s-ar putea ca pe viitor să fie acceptată sponsorizarea rudelor rămase în afara Canadei, daca majoritatea membrilor familiei se află deja aici (aşa cum prevede, de pildă, legea australiană), sau dacă sponsorii constituie surse garantate de venituri pentru părinţi şi/sau bunici pe durata previzibilă a vieţii ce le-a mai rămas de trăit.

Nu se poate prevedea în ce măsură propunerile acestea vor fi însuşite de legiuitorul canadian, dar este cert că ele reflectă o mutaţie vizibilă în opinia publică şi o  tendinţă pe care deja am putut-o observa în politica de imigraţie a guvernului (a se vedea încetinirea marcată a ritmului de procesare a dosarelor de sponsorizare a părinţilor).  In orice caz, sistemul de selecţie a imigranţilor se află din nou  în pragul unor schimbări fundamentale, şi este bine să ne pregătim pentru a le face faţă.  In esenţă, recomandăm meseriaşilor ce deţin calificări pentru care există cerere pe piaţa canadiană a muncii să fie pregătiţi să-şi depună dosarele de îndată ce devine posibil; ca să-i putem lua în evidenţă, le sugerăm să completeze formularul nostru de evaluare, pe care ni-l pot solicita prin email la adresa ce o vor găsi pe Internet la www.mycanadaimmigration.com.  Oamenilor de afaceri (antreprenori sau investitori) şi liberilor profesionişti (în special oameni de artă, sportivi şi fermieri) le recomandăm să se grăbească să profite de regimul actual, care-i favorizează, iar celor ce doresc să-şi aducă rudele apropiate (în special părinţii) să nu mai ezite nici o clipă înainte de a demara procedura de sponsorizare.  

SPONSORIZAREA SOŢILOR CE SE AFLĂ ÎN CANADA FĂRĂ STATUT LEGAL

Alexandru Dan Gheciu

Membru al CSIC şi CAPIC

Director al D&G Europe Consulting

După cum am mai anunţat la această rubrică, începând din februarie 2005 s-a introdus o importantă modificare a regulilor ce guvernează sponsorizarea de către cetăţenii sau rezidenţii canadieni a soţilor sau concubinilor lor (common-law partners) aflaţi în Canada, în sensul că nu li se mai cere să dovedească existenţa statutului lor legal în Canada (de ex. viza de vizitator, sau permis de muncă ori de studii) în momentul depunerii dosarului de sponsorizare şi pe tot parcursul procesării acestuia.

La data anunţării acestei măsuri de către Ministrul imigraţiei, dl. Joe Volpe, au fost expuse doar principiile generale ce vor fi urmate de către Departamentul imigraţiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada), nu şi detaliile procedurale în baza cărora vor acţiona.  Acestea din urmă au fost comunicate celor interesaţi, şi în primul rând Centrului de procesare din Vegreville, care este competent să se ocupe de cazurile respective, abia în cursul verii.  Redăm mai jos principalele prevederi din documentul ce conţine aceste detalii, intitulat "Clarifications to the Public Policy under A25 (1) of IRPA to Facilitate Processing in accordance with the Regulations of the Spouse or Common-law Partner in Canada Class".

Documentul începe prin a reaminti că scutirea de statut legal se referă numai la cei ce sunt efectiv sponsorizaţi de către soţii sau partenerii lor cetăţeni ori rezidenţi canadieni.  Sunt incluşi în rândurile beneficiarilor şi cei care, anterior lui februarie 2005, depuseseră dosare bazate pe motive umanitare (Humanitarian and Compassionate, pe scurt H&C).  Reamintim că aceasta era singura cale prin care un soţ aflat în Canada fără statut legal (inclusiv cei cu vizele expirate) putea să depună cerere de rezidenţă permanentă, care de regulă, dar nu în mod obligatoriu, era dublată de o sponsorizare din partea celuilalt soţ.  Facilitatea introdusă pe 18 februarie a.c. are în vedere numai pe cei realmente sponsorizaţi de către soţii lor, care, dacă nu o fac singuri, vor fi contactaţi de autorităţi şi întrebaţi dacă vor să profite de noile prevederi; în caz afirmativ, vor fi asimilaţi automat cu membrii aşa numitei clase a "Spouse or Common-law Partner in Canada".  Cei ce nu doresc, sau nu beneficiază de o sponsorizare, vor continua să fie procesaţi conform regulilor ce guvernează dosarele bazate pe motive umanitare.  Dacă absenţa sponsorizării se datorează faptului că sponsorul potenţial este împiedicat de un caz de inadmisibilitate (de exemplu primeşte asistenţă socială), instrucţiunile îndeamnă totuşi pe ofiţerul de imigraţie ce examinează dosarul să ia în consideraţie această împrejurare ca motiv umanitar.

In continuare, noile instrucţiuni clarifică ce se înţelege prin lipsa statutului legal, pentru a se ştii cine beneficiază de prevederile respective, şi anume:

1.       persoanele ce au rămas în Canada după ce le-a expirat viza de vizitator, de student, sau permisul de muncă;

2.       persoanele ce au lucrat sau studiat în Canada fără a fi autorizate în acest sens prin lege;

3.       persoanele ce au intrat în Canada fără viză sau un alt document cerut de lege;

4.       persoanele ce au intrat în Canada fără un paşaport sau alt document de călătorie valabil (cu condiţia să obţină un asemenea document până le finalizarea dosarului); de menţionat că instrucţiunile permit ofiţerului de imigraţie să ia în considerare chiar şi un paşaport expirat dacă nu se pun probleme privind identitatea titularului.

Nu vor beneficia, însă, de noile prevederi:

·          persoanele ce au fost deportate în prealabil din Canada şi nu au obţinut permisiunea de a reintra;

·          cei ce au intrat în Canada pe baza unui paşaport fals şi nu l-au depus la autorităţi, iar mai apoi au făcut uz de acest paşaport pentru a obţine statut de rezident canadian permanent or temporar;

·          persoanele împotriva cărora s-a emis ordin de deportare pentru alte motive decât cele menţionate la punctele 1-4 de mai sus.

In schimb, beneficiază de prevederi şi posesorii de permise temporare de rezidenţă (Temporary Resident Permits) dacă motivul de inadmisibilitate ce a stat la baza emiterii permisului a fost lipsa de statut legal în Canada.

Desigur, odată determinată apartenenţa persoanelor respective la una din categoriile enumerate mai sus la punctele 1-4, dosarul de sponsorizare si cererea de rezidenţă permanentă îşi vor urma cursul firesc, ca şi celelalte cazuri din clasa " Spouse or Common-law Partner in Canada", în sensul că se va stabili dacă sunt întrunite condiţiile cerute cuiva pentru a fi sponsor şi, mai apoi, cele impuse persoanei sponsorizate.  O atenţie specială se va acorda caracterului autentic al relaţiei conjugale, pentru a se identifica şi sancţiona mai ales căsătoriile de convenienţă.  In acest sens, ofiţerii de imigraţie sunt instruiţi să se convingă, pe lângă celelalte aspecte ce caracterizează o asemenea relaţie autentică, şi de faptul că soţii sau partenerii respectivi coabitează efectiv în aceeaşi locuinţă (ceeace nu se cere neapărat şi în cazul sponsorizării de drept comun, privind persoane aflate în afara Canadei).  Din momentul când această verificare este epuizată, solicitanţii pot obţine permise de muncă sau de studiu, chiar mai înainte de finalizarea dosarului de rezidenţă permanentă.

Pentru cei ce au depuse dosare bazate pe motive umanitare şi ezită să beneficieze de noile prevederi, este bine să se cunoască faptul că, odată asimilaţi cu ceilalţi soţi sponsorizaţi din interiorul Canadei, cei aflaţi aici fără statut legal se vor bucura de patru avantaje importante, şi anume:

·          Vor fi procesaţi cu prioritate; conform ritmului actual afişat pe situl CIC, întreaga procedură durează 6-7 luni.

·          Vor fi scutiţi de dovedirea motivelor umanitare (adică a împrejurărilor care le-ar cauza neajunsuri majore şi nujustificate dacă ar depune dosarul din afara Canadei) şi, implicit, de riscul unor decizii subiective din partea celor ce evaluează aceste dovezi.

·          Nu vor putea fi refuzaţi pe motive de inadmisibilitate medicală decât în cazuri cu totul excepţionale.

·          Vor putea include în cererea lor de rezidenţă permanentă şi pe dependenţii lor aflaţi în afara Canadei, cu efect imediat.

In ce priveşte instrucţiunile de detaliu privind procedurile de urmat în cazul soţilor aflaţi în Canada fără statut legal, merită menţionată situaţia celor ce au avut dosar depus înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi şi care erau pe punctul de a fi refuzaţi; instrucţiunile stabilesc că, atâta timp cât scrisoarea de refuz nu fusese expediată până pe 18 februarie 2005, procesarea dosarului trebuie reluată şi dusă la bun sfârşit potrivit noilor reguli.   Cine, însă, a apucat să primească scrisoarea de refuz înainte de data sus-amintită, trebuie să depună un nou dosar.

De asemenea, instrucţiunile precizează că vor beneficia de aceste noi prevederi chiar şi cei ce au părăsit Canada ca urmare a unui "removal order", dar mai înainte ca dosarul lor bazat pe motive umanitare să fi fost definitiv soluţionat.

Dacă persoana lipsită de statut legal nu poate fi sponsorizată deoarece există impedimente care-l privesc pe sponsor, ea poate totuşi depune o cerere de rezidenţă permanentă, ca şi până acum, bazată pe motive umanitare.  Aceeaşi opţiune o au şi cei care depun dosar în baza noilor prevederi, dar sunt refuzaţi în cele din urmă; de menţionat ca, într-un asemenea caz, ofiţerul de imigraţie nu este autorizat să examinze existenţa unor eventuale motive umanitare, fiind necesară depunerea unui dosar separat.

In sfârşit, instrucţiunile fac referire la situaţia tranzitorie a persoanelor aflate sub incidenţa unui "removal order" în momentul adoptării măsurilor la care ne-am referit mai sus, respectiv înainte de 18 februarie 2005.  Deşi punerea în aplicare a unor asemenea ordine nu mai este de competenţa Departamentul imigraţiei, acesta a obţinut acordul autorităţilor de resort (Canada Border Service Agency) de a suspenda pe care administrativă procedura deportării acestor persoane, cu excepţia celor care:

·          sunt inadmisibili pentru raţiuni de securitate, pentru violarea drepturilor omului sau apartenenţa la organizaţii criminale;

·          sunt excluşi în baza prevederilor Convenţiei de la Geneva în privinţa regimului refugiaţilor;

·          formează obiectul unor anchete penale;

·          au beneficiat deja de o amânare pe aceleşi temeiuri;

·          s-a emis împotriva lor un mandat de executare;

·          au provocat în prealabil greutăţi sau întârzieri în executarea deportării;

·          au fost deja deportaţi şi nu au obţinut permisiunea de a se reîntoarce.

Ca regulă generală amânarea se acordă pe 60 de zile, cu excepţia persoanelor care formează obiectul unei proceduri de  "pre-removal risk assessment (PRRA)", în cazul cărora suspendarea durează pe tot parcursul acelei proceduri.

In încheiere, câteva date statistice publicate recent de Departamentul imigraţiei.  Din materialul intitulat "Facts and Figures 2004-Immigration Overview", aflăm că în ultimii 10 ani (din 1995 şi până la sfârşitul lui 2004) au devenit rezidenţi permanenţi canadieni un număr de aproape 48 de mii de români.  Anii de vârf au fost 1995 (6.170) şi 2004! (6.058).  România se află în continuare pe locul 8 ca sursă de imigraţie pentru Canada, dar pe locul 1 dacă socotim numai ţările din Europa, urmată de Marea Britanie (de unde ne vin mai ales pakistanezi, indieni şi africani), Franţa (cu majoritatea solicitanţilor proveniţi din ţările Maghrebului) şi Rusia (cu o populaţie de 7 ori mai mare ca a României).  Ucraina (de peste 2 ori mai numeroasă) se află pe poziţia imediat următoare, iar Bulgaria şi Polonia pe locurile 8 şi 9.  

3

COMPONENŢA FAMILIEI ŞI INFLUENŢA EI ASUPRA SELECŢIONĂRII IMIGRANŢILOR

Alexandru Dan Gheciu

Membru al CSIC şi al CAPIC

Director al D&G Europe Consulting

Legislaţia canadiană a imigraţiei consacră numeroase reglementări conceptului de familie, căruia îi atribuie adeseori înţelesuri diferite în funcţie de contextul în care este tratat.  Astfel, atunci când se referă la componenţa familiei ce poate fi inclusă într-o cerere de rezidenţă permanentă, Legea imigraţiei (Immigration and Refugee Protection Act, pe scurt IRPA) are în vedere conceptul de familie „nucleară” (soţii şi dependenţii aflaţi în întreţinerea lor), pe când atunci când reglementează instituţia sponsorizării extinde înţelesul acesteia pentru a îngloba şi părinţii, respectiv bunicii, adoptând astfel conceptul de familie „patriarhală”.  De asemenea, criteriile folosite de diferite sisteme de selecţie a imigranţilor acordă adesea semnificaţie (atribuind puncte în scorul de imigraţie) existenţei unor rude şi mai îndepărtate, cum ar fi fraţii, unchi şi verii primari ai candidaţilor.

In ce priveşte sistemul federal de selecţie, introdus prin IRPA în anul 2002, un dosar de rezidenţă permanentă nu poate avea ca obiect decât soţii (sau partenerii conjugali, inclusiv cei de acelaşi sex) şi copii acestora în vârstă de până la 22 de ani.  In mod excepţional, sunt incluşi în acest concept restrâns al familiei şi descendenţii trecuţi de 22 ani, care sunt întreţinuţi de părinţi şi care fie se află în continuarea studiilor, fie suferă de un handicap fizic ori psihic. Părinţii sau bunicii nu pot fi incluşi în cererea de rezidenţă permanentă; ei pot fi însă sponsorizaţi după ce copiii (respectiv nepoţii) lor au ajuns în Canada şi probează că au realizat în ultimele 12 luni un venit din surse canadiene calculat potrivit unui tabel (LICO, adică Law Income Cut Off) în funcţie de dimensiunea totală a familiei.

Familia are şi o altă semnificaţie în cadrul sistemului federal de selecţie, în sensul că, pe de o parte unele calităţi ale soţului/soţiei titularului pot influenţa scorul acestuia din urmă, iar pe de altă parte, existenţa unor rude în Canada adaugă puncte preţioase la acelaşi scor.  In ce priveşte prima situaţie, se au în vedere studiile soţului, care pot adăuga între 3-5 unităţi (din totalul de 67) la punctajul ce se acordă titularului de dosar (Principal Applicant).  In ce priveşte rudele din Canada, existenţa unui părinte, bunic, sau unchi al oricăruia din soţi, care rudă este cetăţean sau rezident canadian, adaugă automat 5 puncte la scorul „aplicantului principal”.

După cum se ştie, pe lângă sistemul de selecţie federal, Canada cunoaşte şi programe provinciale, printre care cel al Quebecului ocupă un loc deosebit de important ca pondere în ansamblul imigranţilor acceptaţi în fiecare an.  Şi în cadrul acestui sistem calităţile soţului sunt luate în calcul la stabilirea punctajului ce va fi acordat titularului (le requérant principal).  Specificul acestor reglementări ale Quebecului constă în faptul că soţul poate aduce puncte în plus, dar poate şi dăuna titularului de dosar, după cum posedă sau nu anumite atribute legate de vârstă, studii, experienţă şi cunoştinţe lingvistice.  Ca şi în sistemul federal, cel al Quebecului acordă puncte pentru existenţa unor rude, dar numai dacă domiciliază în provincia respectivă, şi anume: 3 pentru un soţ, părinte, copil, frate sau soră; 2 pentru bunici şi 1 pentru oricare altă rudă.  In plus, în cadrul acestui sistem contează (ceea ce nu există în sistemul federal), prezenţa în familia care emigrează a unor copii, acordându-se câte 2 puncte pentru fiecare copil sub 13 ani şi câte unul pentru fiecare copil între 13 şi 17 ani.  Familiile numeroase au, de aceea, un avantaj substanţial în cadrul acestui sistem, prezenţa copiilor putând astfel compensa lipsa studiilor superioare sau a unor cunoştinţe lingvistice avansate.  Nu este greu de întrevăzut că, procedând astfel, Quebecul speră să adauge cât mai mulţi „francofoni” la grupul de pe acum foarte numeros de sprijinitori ai suveranităţii provinciei.

Pe de altă parte, numărul membrilor de familie cuprinşi într-un dosar de imigraţie influenţează cuantumul sumelor pe care familia respectivă trebuie să le achite cu titlul de taxe şi, mai ales, al celor cu care trebuie să ajungă în Canada spre a le facilita instalarea.  In ce priveşte această din urmă cerinţă, fiecare copil în plus ridică în mod considerabil plafonul minim al fondului de instalare când avem în vedere sistemul federal; astfel, o familie cu un copil trebuie să transfere 15.387 de dolari, una cu doi copii 18.626 şi aşa mai departe.   Şi în sistemul Quebecului cuantumul fondului de instalare depinde de numărul membrilor de familie, dar nivelul de bază este mult mai scăzut (2.490 dolari pentru un candidat adult, faţă de 9.897 în sistemul federal), iar creşterile pentru fiecare persoană în plus mult mai modeste (3.651 pentru un cuplu, 4.091 pentru o familie cu un copil, 4.415 pentru una cu doi copii etc.).

In afara sistemului de selecţie al Quebecului, majoritatea celorlalte provincii canadiene au şi ele propriile lor proceduri incluse în aşa numitele „Provincial Nominee Programs” (PNP).  Prezenţa unor rude în Manitoba (copil, frate sau soră, părinte, bunic, unchi sau mătuşe, nepot şi văr primar) adaugă, spre pildă, 5 puncte în cadrul PNP din această provincie (dintr-un total de minimum 55 necesare pentru acceptarea cererii).  Tot 5 puncte primeşte un candidat pentru PNP Saskatchewan (din totalul necesar de 60) dacă una din rudele sale mai sus pomenite (cu excepţia verilor) locuieşte în acea provincie.

Indiferent de provincia de destinaţie, toţi cei ce depun dosare de rezidenţă permanentă în Canada trebuie să treacă prin vizita medicală, de regulă după ce au fost selecţionaţi.  Trei aspecte merită a fi pomenite în ce priveşte implicarea familiei în această procedură. 

In primul rând, toţi membri familiei trebuie examinaţi medical, inclusiv copiii ce nu emigrează, cum sunt de exemplu cei ai unuia dintre soţi, care a mai fost căsătorit şi are un copil ce a fost încredinţat fostei soţii.  Această prevedere, menită a împiedica pe viitor sponsorizarea unor persoane ce ar putea compromite sănătatea publică în Canada (deoarece descendenţii sponsorizaţi nu pot fi, în principiu, refuzaţi pe motive medicale, spre deosebire de cei incluşi într-o cerere obişnuită de rezidenţă permanentă), dă multă bătaie de cap imigranţilor respectivi, fiind foarte posibil ca fosta soţie să se opună acestei examinări; şi nu există nici un mijloc legal de a o forţa.  In asemenea cazuri, serviciile de imigraţie fac investigaţii, programează interviuri suplimentare, solicită tot felul de documente pentru a merge mai departe şi, în mod inevitabil, pierd un timp preţios pe care l-ar putea consacra recuperării întârzierilor masive pe care le cunosc dosarele de imigraţie în acest moment, la toate ambasadele.

In al doilea rând, amploarea examenelor medicale şi consecinţele acestora sunt diferite în cadrul dosarelor de sponsorizare în funcţie de calitatea celui examinat.  Dacă este vorba de soţ sau soţie (ori concubini, inclusiv de acelaşi sex), precum şi de descendenţi sponsorizaţi, vizita medicală are un caracter superficial şi se efectuează chiar mai înainte de depunerea dosarului de sponsorizare, explicaţia constând în faptul ca, oricum, aceste categorii nu pot fi refuzate, cum spuneam mai sus, pe motive de inadmisibilitate medicală.  Celelalte rude sponsorizate, respectiv părinţii şi bunicii, sunt supuşi unor examene medicale mai aprofundate, similare celor pe care trebuie să le treacă şi ceilalţi imigranţi.

In sfârşit, legat tot de vizita medicală, familiei i s-a recunoscut un rol special în sprijinirea celor ce ar putea fi refuzaţi pe motiv că au nevoie de asistenţă medicală sub forma unei îngrijiri permanente costisitoare (de care, odată deveniţi rezidenţi permanenţi, vor avea dreptul să beneficieze în mod gratuit).  In mai multe cereri de revizuire a unor decizii de respingere pe motive medicale a unor persoane în vârstă sau handicapate, curţile canadiene au decis că asistenţa oferită de familie o poate înlocui pe cea care ar cădea altminteri în sarcina sistemului canadian de „health care”, generând astfel presupusa inadmisibilitate.

Desigur, domeniul în care legislaţia canadiană a imigraţiei se ocupă cel mai mult de familie îl constituie instituţia sponsorizării.  Având ca scop declarat „reîntregirea familiilor”, această instituţie reglementează procedura de selecţionare a imigranţilor nu ca urmare a verificării calităţilor personale (vârstă, studii, experienţă etc.), ci pe baza legăturii lor de rudenie cu un rezident sau cetăţean canadian.  Asupra sponsorizării ne-am oprit pe larg în articolele anterioare, care pot fi consultate în arhiva ziarului, cât şi în rubrica „Agenda imigrantului prospectiv” din pagina de News a website-ului firmei D&G Europe Consulting (www.mycanadaimmigration.com).   Doresc numai să reamintesc, cu acest prilej, că legea (IRPA şi Regulamentul său de punere în aplicare, respectiv IRPA Regulations) nu face nici o distincţie de regim juridic între diferitele grupuri din care este alcătuită Family Class.  Cu toate acestea, Departamentul Imigraţiei a elaborat şi pus în aplicare, în ultimii câţiva ani, proceduri cu totul diferite, şi, mai ales, ritmuri de procesare cu totul discriminatorii, după cum este vorba de soţi, concubini sau descendenţi aflaţi în întreţinerea sponsorului, pe de o parte, şi de părinţi sau bunici pe de alta.  Aşa cum am mai scris, cei din urmă au căzut victime, începând din 2003, unui adevărat moratoriu ce a fost ţinut secret de Departament, dar ale cărui efecte au fost şi sunt cum nu se poate mai vizibile.  Pentru a repara această nedreptate, ministrul Imigraţiei şi Cetăţeniei, dl. Joe Volpe, a anunţat încă din aprilie a.c. că va aloca 32 milioane dolari pe timp de doi ani în vederea suplimentării resurselor destinate procesării dosarelor de sponsorizare a părinţilor şi bunicilor, urmând a tripla astfel numărul imigranţilor din această categorie care este acceptat în fiecare an.  In pofida acestei promisiuni, cine intră astăzi 25 iunie 2005 (data când a fost scris articolul de faţă) pe site-ul oficial al Guvernului, va afla cu surprindere că nici un dosar depus după 24 iunie 2003 nu a fost încă „luat la mână” pentru procesare.  Data de 23 iunie 2004 figura pe acelaşi site (http://www.cic.gc.ca/english/department/times/process-in.html) şi la 17 aprilie 2005 când a fost anunţată măsura adoptată de dl. Volpe.  Deci nici un progres, cât de mic, în mai bine de două luni.  In schimb, parcă pentru a mai drege lucrurile, secţiile de imigraţie din ambasadele canadiene (inclusiv cea din Bucureşti) au fost instruite şi au început, în ultimele săptămâni, să elibereze cu mai puţină parcimonie vize de vizitator pe 5 ani, cu intrări multiple şi cu drept de şedere mai îndelungat pentru părinţii şi bunicii aflaţi în curs de sponsorizare, renunţând astfel la practica de a respinge asemenea cereri tocmai pe motiv că există dosar de sponsorizare.

IMIGRAŢIE: DE CE SUNT RESPINŞI UNII CANDIDAŢI?

Alexandru Dan Gheciu

Membru al CSIC şi CAPIC

Director al D&G Europe Consulting

Ca regulă generală, ţările care acceptă imigranţi economici procedează la o selecţie riguroasă a acestora, pentru a nu da drumul unor candidaţi care fie nu prezintă garanţii morale suficiente, fie nu au şanse să se integreze în comunitatea locală.  De aceea, fiecare guvern stabileşte un set de criterii pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi acceptaţi.  In trecut, sistemele de selecţie canadiene înglobau o fază preliminară, în cursul căreia candidaţii la emigrare completau un formular pe care-l depuneau la ambasade, fără să achite nici o taxă pentru moment, iar ambasada sau secţia de imigraţie respectivă le răspundea în câteva luni încurajându-i sau nu să-şi depună dosarul.  In prezent, această fază nu mai există, în locul ei funcţionând un sistem de auto-evaluare bazat pe un formular ce se completează on-line, pe siturile oficiale respective; candidatul introduce informaţia cerută cum se pricepe mai bine, iar la sfârşit primeşte un răspuns care poate fi sau nu pozitiv.  Până aici, toate bune şi frumoase.  Problema se complică atunci când numărul celor ce depun dosare ca urmare a auto-evaluării (chiar admiţând că aceasta ar fi fost corectă), depăşeşte, cum se întâmplă de obicei, cotele anuale stabilite de Canada pentru categoria respectivă de imigranţi.  In mod logic, trec de filtrul astfel creat numai cei cu calităţi de care Canada are mai multă nevoie.  Aşadar, avem de a face cu o competiţie, în care câştigă, ca şi în viaţa de toate zilele, cei ce ştiu să-şi prezinte meritele de o manieră cât mai atrăgătoare.  De exemplu, oricât de mulţi ar fi aceia care depun dosare cu destinaţia Quebec, secţia de imigraţie care le procesează nu poate depăşi plafonul anual stabilit de autorităţile federale, care în cazul candidaţilor din România se cifrează, pentru 2005, la 6200 (în care se cuprind atât dosarele federale, cât şi cele depuse pe sistemul Quebecului, plus celelalte programe ale provinciilor Canadei, precum şi dosarele depuse de „live-in caregivers”).  De aceea, este lesne de înţeles că cei ce se bucură de asistenţă profesională calificată pornesc mai avantajaţi din start, iar avantajul lor poate deveni hotărâtor dacă sunt bine pregătiţi pentru interviu.

Pe de altă parte, determinarea factorilor ce pot asigura succesul unui candidat este departe de a fi un proces atât de simplu cum pare să rezulte din completarea on-line a formularului de auto-evaluare.  Ca să-i dăm cititorului posibilitatea de a se convinge singur de aceasta, să luăm exemplul sistemului de selecţie al provinciei Quebec.  Formularul de auto-evaluare poate fi găsit în situl oficial al Ministerului de resort, la următoarea adresă de Internet:

http://www.immigration-quebec.gouv.qc.ca/francais/immigration/travailleur-permanent/etape.html

In ce constă, însă, în realitate procesul de selecţie al candidaţilor pentru aceasta provincie veţi descoperi vizitând http://www2.publicationsduquebec.gouv.qc.ca/home.php# 

In  acest website este publicat „Ghidul procedurilor de imigraţie” (Le Guide des procédures d’immigration)  grupat pe cinci titluri (dintre care, de pildă, candidaţilor independenţi le sunt consacrate doua titluri cuprinzând 17 capitole; numai cel referitor la „Generalităţi” însumează 176 de pagini, iar cel referitor la modalităţile de stabilire a punctajului alte 111 pagini).   Abia examinând cu atenţie toate reglementările cuprinse în Ghid, ca sa nu mai vorbim de Legea imigraţiei (Loi sur l’immigration), de Regulamentul de aplicare a acesteia, precum şi de numeroasele Directive de gestiune si Notes sur les procédures d’immigration, ne putem face o idee despre gradul de risc pe care şi-l asumă cel ce depune dosarul bazându-se exclusiv pe auto-evaluare.  

In cele ce urmează nu vom stărui asupra ideii de mai sus, pe care am mai dezvoltat-o şi în articolele publicate anterior în această rubrică.  Ne-am propus să discutăm astăzi despre un alt aspect al procesului de selecţie, şi anume despre posibilele greşeli pe care le poate comite un funcţionar de imigraţie, chiar de bună credinţă fiind, şi căile de îndreptare a lor.  Desigur, suntem toţi supuşi greşelii (errare humanum est), dar în materie de selecţie a candidaţilor născuţi şi crescuţi într-un context  complet diferit de cel canadian, funcţionarul respectiv riscă la tot pasul să cadă pradă unor confuzii şi să dea interpretări greşite documentaţiei din dosar.  Până nu de mult ajunsese de legendă confuzia în care se aflau funcţionarii de imigraţie atunci când li se prezenta dosarul unui „prelucrător prin aşchiere”, confuzie la care contribuiau din plin şi cei ce traduceau actele candidatului respectiv.  Intr-adevăr, de unde să ştie traducătorul din România că echivalentul acestei meserii în Canada se numeşte „machinist”; el, săracul, se uita în dicţionar şi traducea cu „processing by splintering”, ceea ce nu spunea nimic funcţionarului canadian.  Din nefericire pentru candidat, o meserie cu asemenea  denumire nu se afla pe lista de ocupaţii deschise pentru imigraţie, pe când „machinsit” figura printre cele cu punctaj foarte ridicat în vechiul sistem de selecţie federal.  Chiar şi acum, această meserie este „en demand au Québec”, daca respectivul a lucrat pe maşini cu comandă numerică.  De aceea, pregătirea cu grijă şi în cunoştinţă de cauză a dosarului este esenţială pentru reuşita demersului.  Chiar şi într-un dosar bine pregătit, însă, funcţionarii de imigraţie pot comite greşeli în selecţia candidaţilor, şi este bine să ştim cum pot fi ele îndreptate.

Un exemplu de dată mai recentă ni-l oferă cazul d-lui Silviu P., care a fost acceptat ca urmare a cererii de revizuire ce a introdus-o firma noastră, după ce iniţial fusese refuzat de două ori de Serviciul de imigraţie al Quebecului.   Domnul P. a absolvit studii tehnice superioare de ofiţer electro-mecanic la Academia navală „Mircea cel Bătrân” şi a funcţionat ca ofiţer electrician la bordul unor nave comerciale.  Refuzul s-a bazat pe concluzia funcţionarului însărcinat cu soluţionarea dosarului cum că solicitantul nu ar  exercita o profesie „en demand au Québec” şi nici n-ar avea studii corespunzătoare profesiunii indicate în cererea sa, respectiv cea de „Technologue en génie électrique”.  Această profesie, care figurează pe lista celor „en demand” şi asigură punctajul de trecere,  fusese indicată la sugestia firmei noastre, pe baza analizei atribuţiilor concrete exercitate de client.  De menţionat că dl. P. completase în prealabil, de unul singur, un formular preliminar de evaluare, indicând ocupaţia de „ofiţer electrician”, la care formular primise un prim răspuns negativ.  In cererea de revizuire ce am adresat-o conducerii Secţiei de imigraţie (SIQ) din Viena, am arătat, printre altele, că scrisorile de recomandare depuse la dosar descriu în mod clar atribuţii specifice ocupaţiei canadiene de Technologue en génie électrique (iar nu celei aleasă în mod arbitrar de către funcţionar), şi că Academia navală „Mircea cel Bătrân” este recunoscută şi acreditată de Consiliul canadian al inginerilor, factori ce-l îndreptăţesc pe dl. P. să primească 8 puncte în plus faţă de cele ce i-au fost atribuite de funcţionarul sus-menţionat.  Pentru cei curioşi să vadă cum sună o asemenea cerere de revizuire, reproduc mai jos un fragment:

« La décision de refuser la Demande de certificat de sélection de M. Petcu est fondée sur la conclusion, erronée à notre avis, que notre client n’exerce pas une profession en demande au Québec.  En fait, il travaille, en ce moment même, comme ingénieur électricien au bord d’un navire propriété de « Ravenscroft Shipping Inc., USA », fait clairement indiqué dans la lettre ci-jointe.  En motivant sa décision négative, M. Jean L. soutient que « la description de ses tâches correspondent (sic) à CNP 2274 et non 2241 ».  La lettre que je viens de mentionner ne laisse aucune doute sur le fait que les devoirs professionnels de M. P… n’ont rien a faire avec ceux d’un  « officier mécanicien du transport par voies navigables » (CNP 2274).  Le fait que ses tâches se déroulent dans le secteur électrique (et pas dans celui mécanique) est clairement démontré pare les matériaux du dossier.  On se demande alors pourquoi M. Jean L… n’a pas indiqué comme profession réelle de Monsieur P. celle d’officier électricien au lieu d’officier mécanicien? La réponse est très simple :  parce qu’ une telle profession n’existe pas dans la CNP! Si on essaye de trouver dans la CNP une profession qui correspond vraiment  au tâches de M P…, on aboutit sans alternative possible par se référer à CNP 2133 (ingénieur électricien), ou bien à CNP 2241 (technologue en génie électrique).  Tous le deux sont professions en demande au Québec. »

Răspunsul d-nei Tova Lazimi, şefa SIQ Viena a sosit după numai trei săptămâni: argumentele noastre au fost acceptate de serviciul de resort din Montreal şi, ca atare, dl. P a fost convocat la un interviu ce s-a dovedit a fi o simplă formalitate, prilej cu care a obţinut mult-râvnitul certificat de selecţie. 

Este bine să se cunoască faptul că, pe lângă dificultăţile generate de denumirea diferită a profesilor în nomenclatoarele de funcţii canadian şi român (sau de conţinutul diferit pe care-l au unele ocupaţii cu denumiri identice, cum ar fi cea de economist), cea mai mare bătaie de cap o dă echivalarea studiilor.  Dat fiind numărul mare de candidaţi din România, autorităţile de imigraţie ale Quebecului au întocmit un Tabel special de echivalare (Tableau comparatif des diplômes roumains), după care se ghidează funcţionarii ce soluţionează cererile respective.  Pe lângă faptul că acordă uneori punctele în mod arbitrar (de exemplu diploma de absolvire a şcolii de maiştri are punctaj inferior celei de bacalaureat, deşi nu te poţi înscrie la o asemenea şcoală daca nu ţi-ai luat bacalaureatul), tabelul nu este şi nu poate fi exhaustiv.  De aceea, unde nu se menţionează expres în tabelul comparativ, echivalarea se face după numărul de ani de studii necesari pentru absolvire în sistemul Quebecului, chiar dacă în România durata acestor studii este mai lungă (cum sunt studiile în domeniul economic); ca să aflăm care este această durată în Quebec, trebuie consultat un alt tabel, respectiv „Liste des programmes d’études universitaires de premier cycle de durée variable en fonction du domaine de formation”.

Iată aşadar că apariţia unor decizii greşite se poate datora nu numai unor greşeli subiective, ci şi lipsei fortuite de informare la ambele extremităţi ale procedurii de imigrare, respectiv la nivelul autorităţilor ce examinează dosarul, ca şi la nivelul candidatului. In prezent, deciziile negative pronunţate de autorităţile federale pot îndreptate prin plângere administrativă adresată şefului programului de imigraţie din Ambasada respectivă; dacă plângerea nu are succes, refuzul mai poate fi atacat numai dacă un judecător de la Curtea Federală consideră legitimă judecarea cazului, cu consecinţa că foarte puţine dosare mai ajung în faţa justiţiei, iar cheltuielile necesitate de această procedură se pot ridica la sume considerabile.  In ce priveşte, însă, dosarele depuse pe sistemul de selecţie al Quebecului (care reprezintă în prezent grosul celor înregistrate de candidaţii din România), s-a introdus anul trecut o procedură specială, în baza căreia cererea de revizuire trebuie adresată în termen de 90 de zile către unitatea centrală responsabilă din Montreal.  Cererea trebuie sa fie motivată (precizându-se dacă este vorba de o eroare de drept sau de fapt, ori de incidenţa unor fapte noi).  Termenul de 90 de zile curge de la data când candidatul a primit decizia negativă însoţită de Fişa de evaluare (FEVAL); dacă această fişă nu a fost comunicată, candidatul trebuie să o ceară imediat de la serviciul de imigraţie respectiv.  Soluţionarea poate fi rapidă (în cazul unor erori evidente), sau în ordinea cronologică a primirii cererilor de revizuire dacă implică analize mai aprofundate.

Ne-am referit în cele de mai sus la deciziile negative pronunţate în dosarele imigranţilor independenţi, categorie în care emigrează majoritatea candidaţilor români.  După cum se ştie, şi alte categorii de dosare cunosc un număr ridicat de refuzuri, printre acestea numărându-se la loc de frunte cele depuse de cetăţeni sau rezidenţi canadieni care-şi sponsorizează soţiile.  Ne vom referi la căile de evitare a acestui rezultat ne dorit într-un articol viitor.  Tot într-un articol viitor vom trata un alt subiect de actualitate, respectiv noile măsuri adoptate, la 25 aprilie 2005, în materie de permise de muncă.

IMIGRAŢIE: ROMÂNII  ÎN CONTEXTUL GENERAL AL IMIGRAŢIEI CANADIENE

Alexandru Dan Gheciu

Membru al CSIC şi al CAPIC

Director al D&G Europe Consulting

In anul 2004 Canada a primit 235.808 de noi imigranţi, cu 7% mai mulţi decât în anul precedent.  Această cifră se situează între limitele planificate de 220-245 de mii de imigranţi pe an, care este rezultatul unei proiecţii a nevoilor de forţă de muncă şi a tendinţelor demografice de perspectivă ale Canadei.  Din totalul susmenţionat, 57% au fost imigranţi economici (cca. 134 de mii), o categorie care înglobează patru clase de imigranţi, şi anume: antreprenori, investitori, liberii profesionişti şi aşa numiţii „skilled workers”, în care se includ toţi cei ce emigrează în Canada cu intenţia de a se angaja într-o activitate salariată.  In anul 2004, România s-a aflat pe locul 7 ca sursă generală de imigranţi, dar pe locul 5 în ceea ce priveşte imigranţii economici (în covârşitoare lor majoritate skilled workers), asigurând 4% din totalul acestei categorii, aproape la egalitate cu Pakistanul, a cărei populaţie este de 157 milioane locuitori, adică de peste 7 ori mai numeroasă decât a României.  Printre primele 10 surse de imigraţie ale Canadei nu se mai numără nici o fostă ţară comunistă din Europe (nici chiar Rusia); în schimb, pe locul 1 se află o actuală ţară comunistă, Republica Populară Chineză, cu 24.509 imigranţi economici, urmată de India (15.230), Filipine (9.053) şi Pakistan (5.668).  In urma României se situează Franţa, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi Iranul.

Dintre imigranţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, 38 % din cei sosiţi în 2004 au studii universitare.  Raportat la anul 1990, ponderea imigranţilor „profesionişti” (ingineri, doctori, avocaţi, arhitecţi, contabili, economişti etc.) din totalul imigranţilor a fost de aproape 4 ori mai mare în anul 2004, ceea ce reflectă în principal modificarea criteriilor de selecţie intervenită în anul 2002.  Din nefericire, această orientare a condus totodată  la scăderea masivă a aportului de meseriaşi, de care Canada are atât de mare nevoie şi care este departe de a fi asigurat prin emiterea de permise temporare de muncă (o procedură ce a rămas deosebit de greoaie şi ultra-selectivă, în pofida promisiunilor guvernului).

O altă cifră interesantă dată de curând publicităţii se referă la numărul ridicat, respectiv 37% din totalul imigranţilor, pe care l-au reprezentat în 2004 cei care au fost acceptaţi fără a avea nici un fel de cunoştinţe lingvistice în vreuna din limbile oficiale ale Canadei.  Este adevărat că o treime dintre aceştia au fost copii sub 10 ani; de asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că persoanelor sponsorizate şi refugiaţilor nu li se pretinde să cunoască franceza sau engleza.  Cu toate acestea, o bună parte din cei ce reuşesc să fie acceptaţi în pofida ignoranţei lor în materie  de limbi oficiale ale Canadei sunt imigranţi economici.  Din păcate, nici un skilled worker nu poate spera să fie aprobat fără temeinice cunoştinţe lingvistice; nu acelaşi lucru se întâmplă, însă, cu antreprenorii, liberii profesionişti şi investitorii: aceştia beneficiază de un „bonus” de 35 de puncte pentru simplul motiv că aparţin categoriilor respective, ceea ce le permite de cele mai multe ori să obţină punctajul de trecere chiar şi cu nota zero la engleză sau/şi franceză.  

In ce priveşte destinaţia declarată de imigranţii sosiţi în 2004, provincia Ontario a fost indicată de 53% dintre aceştia (respectiv 125.123).  Această cifră marchează o scădere prin raport cu anii precedenţi, când proporţia se ridica la 60% pe an.  Provincia British Columbia (în cadrul căreia majoritatea se orientează spre Vancouver) s-a menţinut la nivelul a 16% pe care-l absoarbe începând din 2001.  Nici provincia Alberta (cu destinaţia Calgary de cele mai multe ori) nu a cunoscut modificări spectaculoase, cu toate că este de departe cea mai bogată provincie a Canadei, menţinându-se la un procent de 7% (16.392 de imigranţi).  In schimb, provincia Quebec a primit 44.276 de imigranţi, reprezentând 19% din total, ceea ce marchează o creştere substanţială prin raport cu procentul mediu de 13% din timpul anilor 90.   De notat că o bună parte din imigranţii aprobaţi prin sistemul de selecţie al Quebecului provin din România, care se bucură de a atenţie crescândă din partea autorităţilor de imigraţie din această provincie;   concomitent, tot mai mulţi români se orientează spre Quebec, datorită timpilor de procesare mai reduşi, precum şi absenţei unei cerinţe pe care sistemul federal de selecţie a introdus-o în urma cu 3 ani, respectiv testele de limbă.  Pe de altă parte, însă, sistemul Quebecului este mult mai sofisticat, iar şansele de a fi respins sunt mai ridicate, mai ales în ultimul timp, când numărul cererilor a început să depăşească substanţial cifrele pe care şi le propune provincia să le accepte. 

Datele statistice sus-menţionate vădesc menţinerea neştirbită a interesului Canadei pentru asigurarea unui aflux continuu de imigranţi, care să se situeze în jurul a 1% pe an raportat la populaţia sa totală.  La fel de constant apare, în pofida unor afirmaţii pe care presa din România le-a publicat în ultimele luni, şi interesul conaţionalilor noştri pentru Canada.  Pe măsură ce comunitatea românească din Canada se dezvoltă şi se organizează, devine tot mai uşor pentru noii veniţi să obţină informaţii şi asistenţă în vederea stabilirii fără prea multe convulsii în noul „environment”.   Pe de altă parte, abundenţa de informaţii invită la o selecţie atentă a surselor, pentru a evita dezinformarea pe care absenţa cunoştinţelor de specialitate o poate genera chiar şi în mod involuntar.  O sursă ce trebuie tratată cu multă prudenţă de cei ce se pregătesc să facă a cest pas o reprezintă grupurile de „news” de pe Internet; dacă acestea se pot dovedi utile în aflarea unor informaţii cum ar fi, de pildă, găsirea unei locuinţe, o mare parte din schimburile de păreri privind procedura de emigrare şi elementele esenţiale ale sistemului de selecţie vădesc ignoranţă şi percepţii deformate, chiar atunci când participanţii îşi descriu propria experienţă.  Firma noastră şi-a descurajat întotdeauna clientela ca să se inspire din listele de întrebări şi răspunsuri privind interviul de selecţie, sau din comentariile şi confesiunile unor candidaţi ce au trecut prin această etapă.  Intr-adevăr, fiecare ofiţer de imigraţie are propriul stil de muncă şi fiecare dosar invită la clarificarea anumitor aspecte ce nu coincid de la un caz la altul; în plus, o întrebare de al cărei răspuns i s-a părut candidatului că a depins rezultatul interviului poate să nu fi avut ca scop decât verificarea cunoştinţelor sale lingvistice, pe când altele, pe care atitudinea ofiţerului nu i-a sugerat că ar fi fost importante, pot fi în realitate esenţiale pentru reuşită.

Un aspect pe care mulţi candidaţi îl percep în mod deformat, adesea şi ca urmare a sfaturilor primite de la cunoscuţi sau parteneri de „chat” pe Internet, îl reprezintă oportunitatea cererilor adresate de solicitanţi ambasadelor sau centrelor de procesare pentru a li se comunica stadiul în care se află dosarul lor.   Bineînţeles ca nimănui nu-i poate fi contestat dreptul de a se informa despre mersul unei proceduri atât de importante cum este emigrarea.  Problema este dacă acestui drept îi corespunde întotdeauna şi o obligaţie din partea autorităţilor de imigraţie, iar în caz afirmativ: în ce limite este bine să fie exercitat acest drept?  De regulă, la primirea unui dosar de imigraţie, secţiile de viză trimit o scrisoare de confirmare (Acknowledgement of Receipt, pe scurt AOR)  în patru săptămâni de la înregistrarea dosarului[1]; acest AOR include numărul de dosar, intervalul probabil de timp în care va fi soluţionat (bazat pe timpul mediu de procesare pentru categoria respectivă) şi alte informaţii privind vizita medicală, interviul, precum şi eventualele documente suplimentare necesare.   Adesea, însă, trec mai mult de patru săptămâni şi clientul nu primeşte nici un semn de viaţă de la autorităţi; în asemenea situaţii, mulţi devin nervoşi şi încep să telefoneze, să trimită faxuri sau scrisori pentru a se asigura că nu au fost uitaţi. Este bine să se ştie că, atunci când se decid să răspundă, ofiţerii de imigraţie cărora le-a fost repartizat dosarul întrerup practic evoluţia sa normală (cum s-ar spune, îl retrag de pe banda rulantă, care merge mai departe cu celelalte dosare) pentru a se lămuri despre ce este vorba, cu consecinţa că timpul de procesare al cazului respectiv este prelungit cu intervalul necesitat de pregătirea răspunsului (care interval, la rândul lui, depinde de agenda funcţionarului respectiv).  Reglementările în vigoare nu stabilesc nici o obligaţie pentru autorităţile canadiene de a răspunde într-un anumit termen la solicitările cuiva ce nu este încă rezident permanent sau cetăţean canadian; de aceea, este foarte posibil ca asemenea intervenţii să rămână pur şi simplu fără rezultat.  Dacă, însă, cererea de informaţii a fost formulată de reprezentantul legal al clientului, instrucţiunile cuprinse în OP 1 (Procedures), Appendix C obligă autorităţile de imigraţie să răspundă în 30 de zile, cu condiţia ca cererea respectivă să nu fi fost depusă mai devreme de opt săptămâni (deci dublu faţă de intervalul normal) de la data înregistrării dosarului.  Aşadar, cine are un reprezentant legal (care trebuie neapărat să fie membru al CSIC sau al unui barou canadian de provincie), va primi în mod cert un răspuns oficial, dar aceasta nu înseamnă că nu se expune la întârzierea mai sus-pomenită.  Aceleaşi instrucţiuni permit reprezentanţilor legali să se adreseze ambasadelor dacă dosarul nu a fost soluţionat în intervalul menţionat în AOR (caz în care poate fi sesizat chiar şi Program manager-ul) sau dacă au intervenit circumstanţe noi ce influenţează mersul şi soluţionarea dosarului.  Se interzice introducerea aceleiaşi corespondenţe simultan prin mai multe mijloace (adică fax şi e-mail, de pildă).  Dacă întrebările respective rămân fără răspuns, instrucţiunile stabilesc o succesiune ierarhică în ordinea căreia reprezentantul se poate plânge la autorităţi, începând cu şeful de program din ambasada respectivă, trecând prin directorul din Ottawa al biroului regional ce coordonează acea ambasadă şi sfârşind cu Directorul general al International Region din NHQ (National Headquarters).  Asemenea instrucţiuni nu există decât în ceea ce priveşte relaţiile ambasadelor cu reprezentanţii legali ai clienţilor, nu şi cu aceşti clienţi ca atare.  Avantajul de a avea un reprezentant nu trebuie însă folosit în mod abuziv de către candidaţi; nimic nu-l costă pe un avocat sau un consultant să ceară informaţii, dar dacă le cere în afara limitelor fixate mai sus, este adesea posibil să pericliteze interesele clientului.   De menţionat că, în afara situaţiilor indicate in Appendix C, autorităţile de imigraţie sunt vădit deranjate de intervenţii care au obiect alte faze ale procedurii de imigraţie, cum ar fi eliberarea certificatelor medicale sau ceea ce unii percep ca întârzieri în eliberarea vizelor, deoarece aceste momente nu sunt legate de un anumit termen şi depind de încărcătura şi metodele de lucru, diferite de la un ofiţer de imigraţie la altul.

De menţionat că, pentru a descuraja repetatele intervenţii ale candidaţilor, autorităţile de imigraţie au introdus de câţiva ani un sistem de verificare on-line a stadiului în care se află fiecare dosar, vizitând: http://www.cic.gc.ca/english/e-services/index.html.  Din păcate, nu toate dosarele sunt accesibile prin acest sistem (simplă omisiune a funcţionarilor însărcinaţi cu data entry, de cele mai multe ori), iar cele ce figurează în sistem cuprind informaţii laconice de felul „am pornit procesarea dosarului dvs. pe data de....”.

Situaţia este ceva mai bună pentru dosarele ce se procesează în interiorul Canadei, unde informaţiile postate pe Internet sunt mai detaliate şi unde există în plus aşa numitele „call centres” la care se pot obţine relaţii prin telefon.  Aceste centre, însă, nu deţin dosarele ca atare, ci numai informaţiile incluse în sistemul de computere al Departamentului Imigraţiei; dacă este vorba de aspecte mai de detaliu, centrul respectiv trebuie să se adreseze celor ce procesează efectiv dosarul, respectiv centrelor de procesare din Mississauga şi din Vegreville, sau centrelor regionale ale CIC (cum ar fi cele din Scarborough şi Etobicoke pentru GTA).  Când se produce o asemenea intervenţie, dl. Paul Snow, Manager al Departamentului de procesare din Vegreville, a declarat ritos la întâlnirea recentă cu membri organizaţiei noastre (CAPIC), că ia dosarul de deasupra şi-l reintroduce la fundul grămezii după ce răspunde la întrebare.  Acelaşi vorbitor a menţionat că asemenea intervenţii provin de multe ori din partea unor persoane care şi-au trimis dosarele indicând un cod poştal greşit.  Intr-adevăr, CPC Vegreville are un sediu unic, dar codul poştal diferă de la o categorie de dosare la alta: dacă cineva solicită prelungirea vizei de vizitator, dar trimite cererea pe codul poştal folosit pentru dosarele de rezidenţă permanentă, are toate şansele ca plicul să nu fie nici măcar deschis în următoarele 11 săptămâni; iar dacă mai şi telefonează sau trimite faxuri ca să vadă de ce întârzie răspunsul, se expune în plus la neplăcerile sus-pomenite.

In concluzie, românii continuă în număr mare să depună dosare de imigraţie pentru Canada, manifestând, mai recent, o pronunţată tendinţă de a-şi alege ca destinaţie Provincia Quebec.  O caracteristică oarecum bizară, care-i particularizează prin raport cu alte naţii aflate pe primele locuri ca surse de imigraţie, o constituie numărul deosebit de scăzut al celor ce depun dosare în categoriile de „business”, respectiv ca antreprenori, liberi profesionişti şi investitori.  In mare măsura aceasta se explică prin lipsa de informare (mă întreb câţi fermieri cu studii modeste din România ştiu cât de uşor le-ar fi să emigreze în Canada chiar şi fără să vorbească vreuna din limbile ei oficiale), care lipsă de informare provine din faptul că cei interesaţi culeg informaţiile fie de la persoane fără pregătire, fie de la aşa zişi „profesionişti”  care evită să se lanseze în pregătirea unor dosare complicate, ce solicită înalte cunoştinţe de specialitate.  Aici ne lovim de o altă caracteristică a compatrioţilor noştri, şi anume bine cunoscuta meteahnă a românului de  „a ştii totul” sau de „a ştii mai bine”.  Firma noastră deserveşte clienţi din cele mai diferite părţi ale globului, dar nicăieri nu întâmpinăm mai multă lipsă de informare şi nu ne izbim de mai multe zvonuri fanteziste decât atunci când avem de a face cu români.  Este de mirare, de asemenea, cât de mulţi sunt aceia care depun dosare de emigrare şi cheltuiesc sume considerabile în această procedură, pornind de la sfatul unui prieten care a fost acceptat cu ani în urmă, sau bizuindu-se exclusiv pe auto-evaluarea oferită prin Internet, iar apoi se miră că au fost respinşi.  Îi sfătuim, de aceea, pe toţi cei ce au asemenea intenţii, să profite de evaluarea gratuită pe care le-o pun la dispoziţie firmele de consultanţă serioase, cu sediul în Canada; le găsiţi cu uşurinţă printr-un simplu „click”, iar, pentru început, vă sugerez să încercaţi la www.mycanadaimmigration.com.

IMIGRAŢIE: NOI MĂSURI POZITIVE

privind obţinerea cetăţeniei canadiene, sponsorizarea părinţilor şi regimul studenţilor străini.

Alexandru Dan Gheciu

Director al D&G Europe Consulting şi

membru al CSIC

Postul de televiziune CBC anunţa, în seara zilei de 17 aprilie a.c., că guvernul liberal urmează să adopte modificări importante în domeniul imigraţiei, ca o încercare de ultim moment de a-şi reface popularitatea ştirbită prin dezvăluirile recente ale anchetei "Gomery".   

Într-adevăr, în dimineaţa zilei de 18 aprilie, Citizenship and Immigration Canada a dat publicităţii mai multe comunicate de presă referitoare la măsurile anunţate de ministrul Joe Volpe pentru a creea un sistem de imigraţie demn de secolul XXI.  Domenile vizate de noile măsuri au fost menţionate succint în paragraful introductiv al speach-ului oferit de dl. Volpe:

"Sistemul de imigraţie al Canadei este un model pentru restul lumii, iar măsurile anunţate astăzi ne vor permite să ne menţinem şi să consolidăm această poziţie.  Vom realiza aceasta prin reducerea timpilor de procesare ale cererilor pentru obţinerea cetăţeniei precum şi ale celor depuse de părinţii şi bunicii sponsorizaţi ce doresc să fie reuniţi cu familiile lor din Canada.  Competiţia internaţională pentru recrutarea studenţilor talentaţi este înverşunată, iar anunţul de azi va împinge Canada pe o poziţie şi mai avansată."

Iată în ce constă măsurile sus-menţionate:

1)                  O investiţie de $69 milioane pe termen de doi ani pentru a reduce la maximum 12 luni durata de procesare a cererilor de cetăţenie depuse de rezidenţii permanenţi ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege (în primul rând prezenţa fizică în Canada pe cel puţin trei ani din ultimii patru).  In acelaşi timp, domnul ministru Volpe a anunţat că, pe viitor, scutirea de test (pentru cunoştiinţe despre Canada şi abilităţi lingvistice) se va aplica de la 55, nu de la 60 de ani cum este în prezent.

2)                  O a doua investiţie de $36 milioane pe doi ani pentru alocarea de resurse suplimentare în vederea triplării numărului de părinţi şi bunici ce vor fi admişi în Canada în 2005 şi 2006 (de la cca. 6000, la 18.000 pe an).  Sună desigur impresionant, şi chiar reprezintă o ameliorare substanţială prin raport cu situaţia actuală, dar nu trebuie să uităm că în anul 2003 au fost admişi 19.376  părinţi şi bunici; aşadar, se poate vorbi de progres numai dacă avem în vedere restricţiile aplicate în ultimii doi ani, nu şi situaţia anterioară.  Recunoscând că măsura anunţată nu va putea să şteargă în întregime efectele negative ale acestor restricţii, domnul ministru a comunicat că ambasadele Canadei au primit instrucţiuni să manifeste mai multă înţelegere în aprobarea vizelor de vizitator cu intrări multiple solicitate de părinţii şi bunici ale căror dosare de sponsorizare sunt în procesare.  Ca să înţelegem că vorbeşte serios, dl. Volpe a adăugat că măsurile anunţate au efect imediat şi că CIC va trimte "temporary duty officers" la oficiile de viză mai aglomerate, pentru a le ajuta să recupereze întârzierile.

3)                  In sfârşit, măsurile privitoare la studenţii străini vizează extinderea şi generalizarea a două reglementări care au funcţionat până acum sub formă de  "iniţiative pilot" numai în Toronto, Montreal şi Vancouver.  Prima constă în acordarea dreptului studenţilor străini de a-şi căuta de lucru şi de a munci în afara campusului universitar, pe perioada studiilor, iar a doua de a li se permite să lucreze pentru un al doilea an după terminarea studiilor (eliberându-li-se deci permise de muncă pe doi ani).  Reamintim că, tot în privinţa studenţilor străini s-a adoptat recent măsura de a li se permite să schimbe forma de învăţământ (de exemplu, de la universitate la colegiu sau la altă formă de învăţământ post-secundar) fără a mai cere o nouă viză.

Indiferent de raţiunile ce au stat la baza deciziei guvernului de a acţiona, măsurile anunţate sunt desigur binevenite.  Rămâne de văzut cât de departe se va merge, în special în privinţa repunerii în drepturi a părinţilor şi bunicilor sponsorizaţi.   Deşi comunicatele de presă din 18 aprilie vorbesc de "întârzieri" provocate de numărul sporit al acestui gen de cereri, în realitate ştim cu toţii că procesarea celor depuse dupa iunie 2003 a fost în întregime blocată, provocând în cele din urmă reacţia sponsorilor, dintre care un mare număr se pregăteau să iniţieze o acţiune în justiţie.  Nu ştim în ce măsură această perspectivă a contribuit la schimbarea de atitudine a guvernului, dar este bine să nu exagerăm în a ne manifesta entuziasmul; nu numai că cifrele anunţate sunt inferioare celor de acum trei ani, dar, dacă ţinem seama de faptul că numărul dosarele existente la ambasade (deci cele pentru care cererile de sponsorizare au fost depuse înainte de iunie 2003) se ridică la cca. 18.500, înseamnă că cele aflate încă în sertarele Centrului de Procesare de la Mississauga--şi care abia acum urmează să primească număr de înregistrare--vor începe să fie procesate de către ambasade în 2006.  Nu ştim încă nici dacă măsura de triplare a numărului de cereri procesate într-un an se aplică pe ansamblu, sau pe fiecare oficiu de viză în parte; de exemplu, cifra iniţial planificată la Bucureşti pentru anul 2005 se ridica la numai 20 de dosare; triplarea ar însemna 60, dar Ambasada Canadei din Bucureşti are deja în inventar 148 de dosare!  Logic ar fi ca ambasadelor cu număr mult mai ridicat de dosare decât plafoanele stabilite anterior noilor măsuri, să li se permită procesarea unui număr considerabil mai mare de dosare decât cel ce ar rezulta din simpla triplare a plafonului respectiv.  Altminteri, cei cu dosare depuse la Abidjan (plafon anterior 20, inventar existent 36), Ankara (30, respectiv 50),  Buenos Aires (10--20), Cairo (80—107), Mexico City (10—11), Sydney (20—69), Tel Aviv (30—95) etc. ar fi net şi în mod nejustificat avantajate.

IMIGRAŢIE: SPONSORIZAREA PĂRINŢILOR ÎN PERICOL!

Redacţia Faptului Divers a avut o discuţie amplă cu dl. Dan Gheciu, membru al Societăţii Canadiene a Consultanţilor de Imigraţie (CSIC), care a asistat cu succes sute de familii să emigreze în Canada, dea-lungul a 15 ani de activitate în acest domeniu.  Tema discuţiei a constat în aflarea celor mai eficiente căi de a se obţine reluarea procesării dosarelor de sponsorizare introduse de rezidenţi şi cetăţeni canadieni în beneficiul părinţilor lor.

Ne-a determinat să iniţiem această discuţie faptul că tot mai mulţi cititori ne întreabă ce este de făcut şi ne conjură să întreprindem ceva pentru a determina guvernul (respectiv Departamentul Imigraţiei din Citizenship and Immigration Canada, pe scurt CIC), să-şi modifice atitudinea faţă de această categorie.

Pe scurt, dl. Gheciu ne-a recomandat să-i sfătuim pe cititorii interesaţi să se gândească serios la iniţierea unei acţiuni în justiţie.  S-a ajuns la această concluzie, împărtăşită de numeroşi alţi practicieni din domeniul imigraţiei, după ce eforturile individuale şi colective întreprinse până în prezent au fost întâmpinate cu totală indiferenţă din partea autorităţilor de resort.  Inutile au fost telefoanele şi scrisorile adresate direct factorilor responsabili, inutile au fost demersurile întreprinse pe lângă deputaţii din parlament ai sponsorilor şi la fel de sterile s-au dovedit manifestaţiile organizate până în prezent în faţa unor sedii ale şefilor din CIC.  Se pare că urechile astupate ale guvernului s-ar explica prin convingerea acestuia că majoritatea canadienilor sunt împotriva primirii unui val de persoane aflate la o vârstă avansată, deci susceptibili de a deveni o povară pentru tax-payers.  Aşadar, o măsură complet ilegală (pentru că Legea imigraţiei, IRPA, nu face nici o deosebire între drepturile părinţilor prin raport cu alte categorii de membri ai Family Class, respectiv soţi/soţii şi copii aflaţi în întreţinere) este justificată prin considerente de oportunitate politică.  Tocmai de aceea, şansa de a convinge guvernul să cedeze de bună voie este minimă, pe când şansa de a se obţine câştig de cauză în justiţie este foarte ridicată.

Pentru a înţelege cât de serioasă este situaţia actuală, dl. Gheciu ne-a reamintit că CIC a redus substanţial, dea-lungul anilor, posibilitatea de a sponsoriza pe cei ce nu aparţin noţiunii moderne de „familie nucleară” (adică soţi şi descendenţi aflaţi în întreţinere).  Pentru a nu da decât două exemple, până acum 12 ani era acceptată sponsorizarea fraţilor şi a descendenţilor acestora, ceea ce nu mai este de mult posibil; de asemenea, guvernul a avut grijă, la vremea respectivă, să elimine din proiectul noii legi a imigraţiei prevederea ce ar fi îngăduit unui cetăţean sau rezident canadian să sponsorizeze, o dată în viaţă, o rudă a sa, indiferent de gradul de rudenie.  Tendinţa de îngustare a categoriilor de persoane sponsorizate a căpătat o turnură dramatică în urmă cu doi ani, când, fără a face cea mai mică publicitate (deoarece măsura este profund ilegală), CIC a ordonat centrelor de procesare a cererilor de sponsorizare (în speţă Centrul de Procesare din Mississauga, Ontario) să stopeze lucrul la dosarele depuse în beneficiul părinţilor şi al bunicilor.  Ca o consecinţă, dosarele depuse după 24 iunie 2003 nu au primit încă nici măcar număr de înregistrare, ceea ce se poate lesne vedea accesând situl oficial al CIC de pe Internet (http://www.cic.gc.ca/english/department/times/process-in.html); aşa stând lucrurile, este imposibil să se determine cu precizie numărul acestor dosare, dar se ştie că este de ordinul miilor, dacă nu chiar al zecilor de mii.  Chiar dacă s-ar relua începând de mâine procesarea dosarelor aflate în „inventar” la Mississauga şi, cum ar fi normal, s-ar aproba cererile de sponsorizare în următoarele câteva luni, va urma faza a doua a procedurii, respectiv soluţionarea cererii de rezidenţă permanentă a părinţilor astfel sponsorizaţi, care se desfăşoară, în cazul cititorilor noştri,  la Ambasada Canadei din Bucureşti.  Ei bine, dl. Gheciu ne-a pus la dispoziţie o statistică oficială a CIC, din care rezultă că, la 26 noiembrie 2004, se aflau deja în inventarul Ambasadei din Bucureşti 148 de asemenea cereri, depuse aşadar ca urmare a aprobării unor dosare de sponsorizare înregistrate anterior datei de 24 iunie 2003.  Cu alte cuvinte, dacă s-ar relua, cum spuneam, procesarea celor depuse după 24 iunie 2003, noile cereri generate prin această mult aşteptată acţiune se vor adăuga celor 148 sus-pomenite.  Marea deziluzie de-abia acum urmează: fiecare ambasadă are alocat de la Ottawa, pentru fiecare categorie de imigranţi, un plafon maxim anual: în ce priveşte Ambasada din Bucureşti, acesta a fost fixat pentru anul 2005 la un maxim de 20 de dosare!  Prin urmare, chiar dacă s-ar limita la cele 148 de dosare pe care le are acum în sertare, Ambasada ar avea nevoie de peste 7 ani pentru a le procesa pe toate...

Iată, aşadar, că o acţiune în justiţie nu este necesară numai pentru a relua procesarea dosarelor de sponsorizare a părinţilor, ci şi pentru a obliga Departamentul Imigraţiei să ridice în mod substanţial plafoanele anuale alocate ambasadelor pentru această categorie şi, nu în ultimul rând, pentru a se obţine despăgubiri atât pentru imobilizarea ne justificată, ani de zile, a sumelor achitate de sponsori cu titlul de taxe de procesare, cât şi pentru daunele materiale şi morale suferite de aceştia prin stagnarea dosarelor.

Prin intermediul d-lui Gheciu, redacţia noastră a luat legătura cu un avocat din Toronto specializat în acest gen de acţiuni judiciare, care ne-a dat asigurări că demersul are şanse foarte ridicate de succes sub toate aspectele evocate mai sus, inclusiv recuperarea cheltuielilor judiciare.  In esenţă, este vorba de iniţierea unei class-action, respectiv a unui dosar cu mai mulţi reclamanţi, dar un singur pârât, şi anume Departamentul Imigraţiei.  Dosarul va fi depus la Curtea Federală a Canadei, iar cuantumul onorariilor avocaţiale va depinde în întregime de numărul reclamanţilor, adică de numărul acelora dintre dvs., cititorii interesaţi şi cunoscuţii dvs., care sunt dispuşi să participe la această acţiune; de aceea nu este posibil să indicăm o sumă anume la care se vor cifra aceste cheltuieli, până nu avem o listă de reclamanţi potenţiali, dispuşi să se angajeze la acest demers şi să avanseze, probabil, câteva sute de dolari pe care au şanse reale de a-i recupera în final, ca să nu mai vorbim despre celelalte despăgubiri sus-pomenite.  

VA INVITĂM, DECI, SĂ NE SUNAŢI SAU SĂ NE SCRIEŢI LA REDACŢIE (prin poştă, fax sau email), indicând numele şi prenumele dvs. şi al persoanelor sponsorizate, împreună cu câteva date sumare despre situaţia dosarului (când a fost depus şi ce aţi întreprins până în prezent pentru mişca lucrurile din loc, dacă este cazul).  Desigur, aşteptăm să ne precizaţi şi intenţia dvs. de a participa la acţiune.  Cât priveşte pe clienţii lui D&G Europe Consulting, aceştia sunt rugaţi să ia legătura direct cu dl. Gheciu.  Este bine să se reţină că, fiind vorba de o acţiune în justiţie, o decizie favorabilă va profita în mod direct numai celor ce au figurat ca atare în dosar, chiar dacă pe termen lung va conduce la o schimbare a politicii guvernului în favoarea tuturor celor interesaţi.

PETITIE

Pentru cei interesaţi să-şi manifeste propria frustrare fata de incetinirea ritmului procesarii dosarelor de sponsorizare a parintilor, iată mai jos o mostră de petiţie cu care se pot adresa MP-ului respectiv:

“We, the undersigned, are concerned about the lengthening waiting time for the processing of parental sponsorship by the Ministry of Citizenship and Immigration, in the GTA and across Canada.

Applications wait for 35+ months within Canada before they are reviewed and sent overseas. The overall processing timetable for parental applications has been growing from the official 18-24 month period, to 60 months!

Canadians want their parents to be in Canada as there may be great material and emotional hardships for the former  to live separated from their children, difficulties that will be resolved by their loving family in Canada.  The lengthening waiting periods exacerbate an already stressful family separation for no other reason than bureaucratic procedures.  Whatever the case, most certainly the family in Canada would benefit from the services, attention and love of their parents.
 
We respectfully request that you demand  the Minister of Citizenship and Immigration to ACT QUICKLY TO REDUCE the processing timeframe TO MORE MEANINGFULL AND PROPER LEVELS THAT RESPECT THE IMPORTANCE OF FAMILY AS A CORNERSTONE OF CANADA.

We are looking forward to hearing from you.  In the meantime, we thank you for your consideration to this matter.”